Cum vrea să schimbe România un tânăr care s-a specializat în străinătate, dar a preferat să se întoarcă acasă

Cum vrea să schimbe România un tânăr care s-a specializat în străinătate, dar a preferat să se întoarcă acasă

Daniel Constantin Ciungu vrea să schimbe România           FOTO https://www.facebook.com/daniel.ciungu

Daniel Constantin Ciungu, în vârstă de 30 de ani, este licenţiat în Reţele şi Software pentru Telecomunicaţii al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Politehnicii Bucureşti. A urmat, apoi, master în Technology Based Business Development la Universitatea Aarhus din Danemarca. În timpul studiilor a participat la un schimb de experienţă prin programul Erasmus şi a urmat o perioadă cursurile Technical University Delft din Olanda.

 
Daniel Constantin Ciungu a preferat să se întoarcă în ţară, după terminarea studiilor, cu toate că a avut multe oferte de lucru din străinătate. „M-am întors pentru că România este acasă, pentru că mi-era dor de familie, prieteni, căldura verii cât şi zăpada, munţi şi mare, dar şi pentru că a venit timpul implicării. Împreună cu un grup de alţi 300 de foşti studenţi români din străinătate şi din ţară, actuali profesionişti în meseriile lor, am decis să ne implicăm în viaţa civică şi politică a României. Am format un partid nou, al tinerilor, atât ca vârstă dar şi ca spirit, de centru, axat pe soluţii, cu criterii clare de integritate şi etică, Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT)“, ne explică Daniel motivele pentru care a preferat să se întoarcă în ţară.
 
Tânărul s-a identificat în obiectivele platformei PACT şi se simte bine alături de cei care luptă pentru aceleaşi ţeluri. „Direcţia PACT este aceea de a aduce România într-o generaţie, 20 de ani, la nivelul mediu din Uniunea Europeană – vorbim aici de toţi indicatorii atât de creştere economică: PIB / capita, autostrăzi, investitori români şi străini angrenaţi în economie, cât şi sociali. Dar, bineînţeles, că pentru a ajunge la un sistem educaţional, un sistem de sănătate şi o infrastructură de calitate, trebuie să începem cu instituţiile statului şi cu modul în care facem lucrurile. Drept urmare, trei lucruri cu un impact imens, ce pot fi făcute pe loc, dacă ar exista voinţa politică, sunt următoarele: transparentizarea totală a administraţiei publice, depolitizare şi strategii clare în domenii prioritare. 

Oportunităţile şi dezvoltarea ţării, frânate de corupţie

Tânărul târgujian este decis să se implice în viaţa socială a ţării. El consideră că oportunităţile sunt stopate de tot felul de factori nocivi, care frânează şi dezvoltarea ţării: „Problema se pune pe factorii care ascund acele oportunităţi: corupţia, lipsa de transparenţă din sistemul de stat, lipsa unor sisteme de sănătate şi educaţie adaptate secolului 21. Dar chiar şi astfel, în ultimii ani au fost mulţi paşi înainte făcuţi în Justiţie. Dacă o să continuăm să căutam dreptatea, onoarea şi libertatea, sunt sigur că tinerii îşi vor da seama cât de mult pot realiza şi dezvolta în România şi pentru români“.

Călătoreşte în toată Europa în interes de serviciu

Daniel lucrează în cadrul companiei Grundfos, lider global în soluţii de pompare avansate. Călătoreşte foarte mult în toată Europa şi are întâlniri cu tot felul de clienţi. Are un rol important în cadrul companiei:
„Activez în domeniul vânzărilor tehnice, cu o arie de vânzări ce conţine 13 ţări din Europa de Vest şi Europa de Est, Jumătate din timpul meu, pe lună, constă din vizite la clienţi în diferite ţări, în rest activităţi de dezvoltare, idei de marketing nou, multe emailuri şi telefoane“.

Membru al Fundaţiei CAESAR

Daniel Constantin Ciungu a devenit de anul trecut membru al Fundaţiei Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români (CAESAR), care se ocupă cu elaborarea de strategii de dezvoltare pe diferite domenii. „Este o fundaţie creată cu scopul de a capacita studenţii români şi tinerii profesionişti români de afară dar şi din ţară, în slujba cetăţeanului român, prin crearea de politici publice adaptate mediului românesc. Dacă e să folosim un termen american, CAESAR este un think-tank românesc. Din păcate, România duce încă lipsă la capitolul gândire strategică, de viitor. CAESAR a organizat de exemplu, în decembrie 2015, primul Forum din România unde au participat 550 de experţi români, din ţară şi din străinătate, din mediul privat, societatea civilă şi administraţia publică. Pentru două zile, aceştia au elaborat direcţiile şi strategiile necesare dezvoltării României, pe 12 capitole, ce se pot regăsi în lucrarea România în 3D, pe site-ul Fundaţiei CAESAR“, ne spune Daniel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările