Cum s-au opus bucureştenii ocupaţiei austro-germane din Primul Război Mondial. Demonstraţia femeilor care a băgat spaima în nemţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Populaţia avea un puternic sentiment de ură din cauza nedreptăţilor ocupanţilor
Populaţia avea un puternic sentiment de ură din cauza nedreptăţilor ocupanţilor

Populaţia Bucureştiului, formată în cea mai mare parte din femei, s-a opus sub diferite forme ocupaţiei austro-germane din perioada Primului Război Mondial.

Armatele austro-germane au ocupat o bună parte din teritoriul ţării noastre, către sfârşitul anului 1916, având o dotare superioare şi efective mult mai numeroase. Capitala statului şi principalul centru economic, politic, cultural al ţării a fost ocupat la data de 6 noiembrie, după ce trupele inamice au cucerit Oltenia şi Muntenia. 

La scurt timp, ocupantul a trecut la organizarea şi exploatarea teritoriilor ocupate, după un regulament stabilit la nivelul coaliţiei Puterilor Centrale. În funcţia de guvernator militar a fost numit, în decembrie 1916, generalului Tiilff von Tscheppe und Weidenbach, care îşi instalase sediu în imobilul Sutzu. 

Acesta s-a ocupat organizarea statului major economic, statul major administrativ şi a poliţiei militară germană, care se compunea din: poliţia de siguranţă, poliţia administrativă şi secţiunea poliţiei politice, care se ocupa cu constatarea atitudinilor populaţiei împotriva ocupanţilor. Aceste organisme au început să funcţioneze, la Bucureşti, cu rechiziţionarea locuinţelor pentru încartiruirea diverselor autorităţi vrăjmaşe. Astfel hotelul Athene Palace a devenit reşedinţa „Ober-Komandoului" mareşalului von Mackensen. 

„Apoi, populaţia oraşului a fost obligată să predea contribuţii din ce în ce mai ridicate de îmbrăcăminte, sub ameninţarea unor severe măsuri represive. La 1 aprilie 1917 s-a cerut locuitorilor din Bucureşti să depună, pentru nevoile trupelor de ocupaţie, nici mai mult nici mai puţin decît 15.000 de mantale sau pături. 20 OOO de cămăşi, pantaloni şi ciorapi, 30 OOO cingătoare de lînă sau veste de lînă şi măcar «1000 blăni». Pentru fiecare obiect care ar fi lipsit din cantitatea solicitată se prevedea o amendă, ce însemna 200 lei pentru o manta şi mergea pînă la 500 lei de fiecare blană nepredată. Evident că pretenţiile inamicului nu s-au oprit aici. Ele au fost continuate printr-un şir de presiuni menite să ducă la asigurarea trupelor invadatoare cu cantităţin tot mai mari de alimente, obţinute prin sporirea zilelor de muncă forţată. (…) Tocmai pentru a intimida şi neutraliza orice· acţiune de împotrivire, încă de la intrarea trupelor germane în Bucureşti, se dăduse o proclamaţie ce avertiza fără echivoc că «orice bărbat sau femeie, tânăr ori bătrîn care se va deda la acte ce ar aduce o insultă armatelor imperiale, precum : împuşcături cu vreo armă de foc ascunsă, aruncare de orice fel de lucruri, cum şi ameninţare cu vorba ori cu gestul, va fi imediat pedepsit cu împuşcarea»“, arată istoricul C. Cazanişteanu în studiu „Mişcarea de rezistenţă a populaţiei din Bucureşti împotriva ocupaţiei străine (1916-1918)“.

Două femei au fost ucise pentru că au refuzat să le dea nemţilor carnea porcului sacrificat

În scurt timp se face simţită lipsa cronică a unor alimente de bază şi se introduce folosirea raţională a anumitor produse, în special a cărnii şi a pâinii. Viaţa începe să se scumpească şi oraşul avea un aspect dezolant. Teatrele şi cinematografele au fost mult timp închise din cauza lipsei de curent electric, majoritatea străzilor fiind în beznă.

Şi marele istoric Nicolae Iorga scria că în perioada de ocupaţie din acele timpuri domneau foametea şi jaful cel mai barbar, iar execuţiile şi persecuţiile se ţineau lanţ. Bucureştiul arătat într-o stare deplorabilă.

Nedreptăţile de pe întreg teritoriul invadat de inamic, jafurile, crimele şi toate fărădelegile comise de autorităţile şi trupele duşmane au dat naştere unui puternic sentiment de ură împotriva ocupanţilor. Cu toate legile extrem de aspre instituite şi a valului de măsuri represive întreprinse, mulţi dintre locuitorii oraşului cel mai mare şi mai important au opus o împotrivire permanentă, ce a îmbrăcat forme multiple, de la acţiuni individuale, izolate de protest, până la manifestări colective, organizate. Şi asta în ciuda faptului că în Bucureşti era concentrată administraţia militară germană, câteva din comandamentele trupelor de pe front, ca şi numeroase forţe poliţieneşti şi trupe combatante. (…) 

Prima reacţie pe care o înregistrăm este repulsia nestăpî.nită faţă de invadatorul insolent. Amenzile şi uneori condamnările pentru aşa-zisele purtători necuviincioase sau insulte la adresa ostaşilor inamici abundă. Gazeta Bucureştilor le însera cu regularitate pentru a intimida şi a tempera pe cei care ar mai fi nutrit asemenea intenţii. Interesant de remarcat creşterea cuantumului amenzilor în raport direct cu frecvenţa infracţiunilor săvîrşite, care în loc să scadă, aşa cum probabil se aştepta poliţia germană, se înmulţesc cu cât şederea invadatorilor se prelungeşte. Dacă, de pildă, în luna iunie 1917 amenzile aplicate unor persoane care „s-au exprimat în mod necuviincios şi jignitor la adresa unor ofiţeri germani", sau a celor care „au insultat" ostaşi inamici sau „supuşi germani", oscilau între 100 şi 150 lei. Tot necuviinţă a fost socotit şi gestul funcţionarului Nicolae Codreanu, care nu a salutat pe generalul Koch ir, comandantul militar al trupelor de ocupaţie pentru Bucureşti“, se mai aminteşte în studiu amintit.

Poliţia militară germană a aplicat 71 de pedepse între aprilie – şi decembrie 1917, pentru „refuz de lucru". Nenumăraţi lucrători sunt trimişi la închisoare între 3 şi 7 zile, pentru „vina" de a fi părăsit întreprinderea fără a fi anunţat dinainte acest fapt.

O altă împotrivire s-a constatat la încartiruiri. Bucureştenii refuzau să-i primească în locuinţele lor pe duşmani.

Amenzile erau aplicate pentru orice lucru minor. Un cetăţean a fost amendat cu  400 lei pentru că ar fi ascuns că are diferite piese pentru automobil. Mai grav decât atât, refuzul a două femei - mamă şi fiică - de a ceda nemţilor carnea unui porc pentru rechiziţie a fost plătit cu viaţa. Locuitorii se opuneau aşa cum puteau ocupantului. Un conducător de tramvai a rupt firul telegrafic instalat de autorităţile germane, fapt pentru care a fost arestat şi condamnat. Un zidar a minat un pod şi a fost condamnat la şase luni de închisoare. Numeroase persoane au fost condamnate sau trimise în lagărele din ţară sau din Bulgaria şi Germania sub acuzaţia de „spionaj".  De exemplu, locuitoarea Rateaza Tudor Maria a fost întemniţată pentru şapte zile întrucât prin informaţii greşite a căutat să îngreuneze unui soldat german arestarea unui civil urmărit.

Profesorii universitari au fost închişi în lagăre

Una dintre din cele dintâi hotărâri luate de nemţi a fost interzicerea purtării oricărei insigne sau însemn românesc. Drapelul tricolor a fost şi el interzis. Bucureştenii, în marea lor majoritate. Sub formă de protest, bucureştenii nu au încetat însă de a-l purta, uneori chiar ostentativ. Poliţia germană a intervenit mereu cu promptitudine . Intelectualii români au refuzat colaborarea cu ocupanţii germani, care-i considerau contaminaţi ca urmare a influenţei culturii franceze.

Universitarii din Bucureşti fuseseră internaţi în lagăre. Aceştia s-au opus încercărilor de desnaţionalizare şi germanizare a ţării. „Ei au dejucat intenţia nemţilor de a înfiinţa un institut ştiinţific german la Bucureşti. Printre motivele care au determinat comandamentul german să închidă, în noiembrie 1916, cursurile Universităţii din Bucureşti, primordiale se dovediseră a fi fost «teama de tulburări şi lipsa de încredere în corpul profesoral». Profesorul şi savantul Victor Babeş a declinat invitaţia de a ţine cursuri sau prelegeri libere pentru germani la Institutul de bacteriologie, aflat în timpul ocupaţiei sub conducerea profesorului german Neisser“, menţiona istoricul C. Cazanişteanu.

Elevii liceelor din Bucureşti au luat parte activă, printre altele, la răspîndirea de manifeste care mobilizau la luptă împotriva cotropitorilor.

Răzmeriţa femeilor

Au avut loc greve şi demonstraţii din cauza scumpirilor şi a vieţii tot mai grele. Revendicările erau de natură economică, dar se îmbinau cu lupta pentru independenţă naţională.

O puternică manifestaţie a fost aceea a femeilor din Bucureşti de la 26 martie 1917, pentru că acestea reprezentau aproape întreaga populaţie a Capitalei. Au cerut pâine, ajutoare băneşti pentru soţiile mobilizaţilor şi încetarea samavolniciilor. Femeillor li s-au dat garanţii ferme ca vor primi pâine, dar şi ca urmare a intervenţiei trupelor.

Locuitorii capitalei i-au ajutat pe ofiţeriii şi soldaţii, răniţi sau prizonieri, să evadeze din lagăre şi spitale, fugind către liniile româneşti pentru a lua parte clin nou la lupte. „Pentru a le împiedica fuga, sau măcar a-i restrînge proporţiile, comandamentul german a emis o ordonanţă prin care ostaşii români răniţi sau bolnavi erau consideraţi pr~zonieri de război, încît cei care părăseau spitalele fără permisiune deveneau automat «spioni şi judecaţi după legea marţială», se mai prezintă în studiul „Mişcarea de rezistenţă a populaţiei din Bucureşti împotriva ocupaţiei străine (1916-1918)“.

Demonstaţiile bucureştenilor

Cu toată stricteţea impusă, militanţii revoluţionari au izbutit să organizeze demonstraţii antigermane. O primă adunare de acest fel a fost organizată în iarna anului 1917, la care au luat parte muncitori,

femei, tineri.  „Pentru liniştirea demonstranţilor, comandamentul german s-a văzut silit să le satisfacă unele revendicări. În mai 1917 peste 800 muncitori de la Atelierele Griviţa C.F.R. au încetat lucrul şi au ieşit în stradă, manifestînd împotriva regimului de ocupaţie, pentru ameliorarea situaţiei lor. Acţiunile ceferiştilor împotriva invadatorilor au continuat şi în anul următor, culminând cu viguroasa mişcare de apărare a atelierelor şi a depoului de la distrugere în momentul retragerii trupelor de ocupaţie“, mai arată istoricul.

La 4 noiembrie, înainte de capitulare, au avut loc ciocniri între autorităţile inamice şi populaţia oraşului „Au avut loc incidente între populaţie şi o formaţie de muzică militară. germană. Intervenţia generalului Koch, comandantul garnizoanei Bucureştilor, a îndârjit şi mai mult spiritele. Pentru restabilirea liniştei a fost necesară aducerea unor forţe armate superioare. 67 persoane au fost arestate şi s-a introdus starea de asediu. După o săptămînă, la 11 noiembrie 1917, s-a desfăşurat ultima şi cea mai grandioasă demonstraţie a populaţiei bucureştene împotriva trupelor germane. În tot cursul zilei, între locuitorii capitalei şi ocupanţi au avut loc grave ciocniri. Au căzut eroic 21 de bucureşteni, iar mulţi alţii au fost răniţi. Trupele germane au avut 11 morţi şi 16 răniţi. Nemţii au părăsit Bucureştiul însoţiţi de strigătele dezaprobatoare şi de ura dezlănţuită a maselor populare“, a mai menţionat istoricul C. Cazanişteanu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite