Cum a obţinut România garanţii din partea Marii Britanii şi Franţei în cazul unui atac, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial

Cum a obţinut România garanţii din partea Marii Britanii şi Franţei în cazul unui atac, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial

În spatele acţiuniii lui Tilea ar fi stat regele Carol al II-lea                                  Sursa: Sursa muzeulvirtual.ro

Acţiunea lui V.V. Tilea, ministrul plenipotenţiar român din Londra, este considerată de istorici unul din cele mai importante evenimente din relaţiile internaţionale premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.

Tensiunea în Europa era ridicată în Europa, după ce Slovacia îşi declarase autonomia faţă de Cehoslovacia, după care şi independenţa. De asemenea, prin decizia luată la München, la sfârşitul lunii septembrie 1938, cele patru mari puteri europene, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia, fuseseră de acord ca zona sudetă care făcea parte din Cehoslovacia, cu peste trei milioane de etnici germani, să fie alipită teritoriului celui de-al Treilea Reich.
 
V. V. Tilea, ministrul plenipotenţiar român din Londra, s-a prezentat, la jumătatea lunii martie, la Foreign Office pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de evoluţia evenimentelor din Cehoslovacia, „pentru că România era potenţial vulnerabilă la revizionismul Uniunii Sovietice şi al Ungariei. Existenţa pe teritoriul românesc a unui procent însemnat de minorităţi naţionale îl determina pe şeful misiunii diplomatice române să-şi exprime speranţa că guvernul britanic nu va fi de acord cu o eventuală destrămare a statului cehoslovac, şeful legaţiei române temându-se, în primul rând, de o posibilă pierdere a Transilvaniei în favoarea Ungariei. Trimiterea unei misiuni economice britanice în România şi ridicarea la nivel de ambasadă a legaţiei Marii Britanii de la Bucureşti erau văzute de Tilea ca fiind acţiunile pe care membrii guvernului de la Londra le puteau face pentru a-şi arăta hotărârea vizavi de menţinerea graniţelor României“, arată istoricul Sorin Arhire, de la Universitatea „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia în studiul „«Cazul Tilea» şi garanţiile britanice“. Acţiunea ministrului plenipotenţiar român din Londra a avut loc în nume propriu, ca „particular“.

Pretenţiile Reich-ului, dezvăluite de Tilea

Tilea se născuse în Sibiu şi se temea de un sprijin German pentru secesiunea Transilvaniei faţă de România. „Procesul prin care Germania a convins Slovacia să-şi declare independenţa poate fi aplicat în mare măsură şi în alte ţări care nu au o populaţie omogenă”, i-a transmis Tilea lordul Halifax. După două zile, acesta a revenit Foreign Office, susţinând că, potrivit unor surse, că, în următoarele luni, Germania va proceda cu România întocmai cum făcuse cu Cehoslovacia. Pentru că furnizarea de armament de către uzinele Škoda era condiţionată de cel de-al Treilea Reich, Tilea solicita obţinerea unui împrumut britanic care să-i permită statului român să achiziţioneze material de război din Marea Britanie. Tilea a venit şi în a treia zi şi a anunţat că, în timpul tratativelor economice româno-germane care se desfăşurau la Bucureşti, nemţii ar fi somat delegaţia română să ofere Reich-ului un monopol asupra exporturilor, dar şi adoptarea unor măsuri economice în favoarea Germaniei, care, în schimb, oferea o garanţie a frontierelor României.

Scandalul mediatic creat în urma informaţiilor date de Tilea 

Informaţia, care semăna cu un ultimatum adresat guvernului de la Bucureşti, a fost preluată de presă britanică şi de ziare din lumea întreagă. Ştirea a produs îngrijorare în rândul puterilor lumii. „În ziua în care Germania va controla resursele de petrol ale României ea va fi în situaţia de a putea purta un război împotriva întregii Europe”, a spus premierul francez Édouard Daladie. Grigore Gafencu, ministrul Afacerilor Străine, a fost dezminţit afirmaţiile lui Tilea, pentru a pune ţara la adăpost de eventualele repercusiunii luate de către Franţa şi Marea Britanie împotriva ţării noastre. „În plus, la 18 martie, Gafencu i-a trimis o telegramă lui Tilea prin care acestuia din urmă i se spunea că «ştirile false comunicate lordului Halifax şi întregului Minister de Externe cu privire la negocierile lui Wohlthat în Bucureşti au produs într-adevăr «un efect foarte puternic», acest efect prejudiciind atât negocierile economice cu Germania, cât şi imaginea diplomaţiei româneşti. În încheierea telegramei, acelaşi Gafencu afirma că «situaţia generală este suficient de serioasă pentru a nu fi complicată şi mai mult de fantezii exagerate … Dacă într-o zi ne vom găsi într-adevăr în faţa unei ameninţări, nimeni nu ne va crede când vom cere sprijin …». Mai mult decât atât, în ziua de 19 martie toţi miniştrii plenipotenţiari români din străinătate au primit câte o telegramă din partea Ministerului Afacerilor Străine de la Bucureşti prin care li se cerea să nege faptul că a fost dat vreun ultimatum în timpul negocierilor cu delegaţia germană. La rândul său, la 29 martie, regele Carol al II-lea, în audienţa acordată ministrului plenipotenţiar britanic de la Bucureşti, Sir Reginald Hoare, a dezminţit informaţiile furnizate de Tilea guvernului britanic“, notează Sorin Arhire.

Carol al II-lea

Acţiunea lui Tilea a avut loc într-un moment prielnic, după intrarea trupelor germane în Praga. Afirmaţiile făcute de Tilea au fost crezute, iar dezminţirile făcute apoi de statul român nu au avut credibilitate. Nu se ştie ce l-a determinat pe Tilea să întreprindă acţiunile la Foreign Office. Există anumite supoziţii că ar fi acţionat la solicitarea Regelui Carol al II-lea, care ar fi dorit să transmită semnal de ajutor statelor vestice. În ciuda acestui scandal, Tilea şi-a păstrat postul de ministru plenipotenţiar în Marea Britanie. În susţinerea acestei ipoteze, într-o telegramă trimisă de ministrul plenipotenţiar britanic de la Bucureştiministrul plenipotenţiar britanic de la Bucureşti către Foreign Office se transmitea că Tilea, înainte de a pleca la Londra pentru a prelua postul, a primit instrucţiuni generale din partea regelui.

Mesaje trimise de guvernul englez

Alarmat de situaţia din România ca urmare a informaţiilor furnizate de Tilea, guvernul de la Londra a trimis mesaje Greciei, Iugoslaviei, Franţei, Turciei, Poloniei şi Uniunii Sovietice, prin care erau întrebate cum vor reacţiona în cazul în care România ar fi fost atacată de Germania. „Răspunsurile venite au fost dezamăgitoare pentru britanici. Diversitatea de interese din Europa Central-Răsăriteană şi-a spus cuvântul şi de data aceasta, fiecare ţară fiind preocupată de propria securitate naţională şi nu de cea colectivă. Grecia şi-a condiţionat reacţia de cea a Iugoslaviei; Iugoslavia la rândul ei s-a interesat de intenţiile Marii Britanii, iar în felul acesta lucrurile au revenit de unde plecaseră. Polonia a arătat că nu era pregătită să opteze ferm între Marea Britanie şi Germania sau să se angajeze în apărarea României. Polonia şi România nu erau de acord ca Uniunea Sovietică să participe la apărarea ţărilor lor. Iar răspunsul Uniunii Sovietice a fost propunerea de a se organiza la Bucureşti o conferinţă a tuturor ţărilor care primiseră mesaje de tatonare din partea Angliei”, arată istoricul.

Garanţii pentru Grecia şi România 

Un alt semnal de alarmă a fost tras prin ocuparea de către Germania a oraşului ituanian Memela cărui populaţie predominant germană.
Constatând pericolul iminent, ministrul de externe Neville Chamberlain a dat o declaraţie oficială prin care se oferea sprijin statul polonez în cazul unui atac. Aceleaşi garanţii au fost oferite şi de statul francez. Atacarea Albaniei la 7 aprilie 1939 de către trupele italiene şi ocupare acesteia au produs multă îngrijorare la Londra, pentru că şi teritoriul grec era ameninţat. În aceste condiţii, guvernul francez a insistat ca şi România să fie cuprinsă îm garanţiile care urmau să fie formulate pe formulate în 13 aprilie 193. Astfel, guvernele de la Londra şi Paris oferea garanţii unilaterale României şi Greciei, prin care acestora le era garantată independenţa, dar nu şi integritatea teritorială. Era pusă condiţia ca armatele celor două ţări să opună o cât mai mare rezistenţă.
 
„Deşi guvernul de la Londra era perfect conştient de faptul că nu prea avea cum să ajute România în caz de război, oficialii britanici au simţit nevoia să întreprindă o acţiune politică în favoarea ţării balcanice, crezând că aceasta va fi de ajuns să-l tempereze pe Hitler în tentativa sa de instaurare a unei dominaţii germane în Europa Sud-Estică. Formulate în termeni generali, garanţiile puteau fi puse în aplicare într-o oarecare măsură în situaţia existenţei unei agresiuni germane împotriva teritoriul românesc, dar acestea aveau şanse extrem de mici de a fi valabile în cazul unui atac sovietic, întrucât eventualul ajutor britanic dat României depindea în totalitate de atitudinea pe care Turcia ar fi avut-o. Garanţiile date la 13 aprilie erau exact ceea ce-şi doriseră politicienii de la Bucureşti, în frunte cu regele Carol al II-lea, întrucât, datorită caracterului lor unilateral, România nu era obligată să ajute cu nimic Marea Britanie în cazul în care aceasta din urmă s-ar fi aflat în război cu vreo terţă putere. În plus, garanţiile dădeau impresia că au fost acordate în mod spontan de franco-britanici, ceea ce putea contribui la salvarea aparenţelor în faţa guvernului de la Berlin. (...) Se poate astfel constata că presiunile româneşti făcute asupra Foreign Office-ului au dat roade, deoarece, în memorandumul din 20 martie al lui Tilea, înaintat lordului Halifax, exact asta se ceruse: «[Marea Britanie şi Franţa] din propria lor iniţiativă să declare clar, într-o formă foarte precisă, că nu admit noi schimbări ale hotarelor în configuraţiageopolitică din Europa şi că ele sunt decise să ne ajute cu toată forţa lor militară pentru a ne apăra frontierele». (...) Considerată de unii istorici ca reprezentând unul din cele mai importante evenimente din relaţiile internaţionale din perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, acţiunea lui Tilea din martie 1939 poate fi astăzi văzută pe bună dreptate ca fiind o alarmă falsă trasă de ministrul plenipotenţiar român pentru a determina Marea Britanie să se implice mai mult în Europa Răsăriteană. Ca o consecinţă, guvernul de la Londra a ajuns să dea garanţii atât Poloniei, cât şi României, astfel că britanicii au mai putut controla evenimentele ulterioare din sfera relaţiilor internaţionale într-o măsură mai mică decât ar fi vrut, ceea ce a dus chiar, la mai puţin de jumătate de an distanţă, la implicarea lor într-un nou război mondial“, menţionează istoricul Sorin Arhire.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: