VIDEO Cum arată carantina într-un hotel de lux din Rânca. Studentă venită din Anglia: „M-am bucurat când am văzut peisajul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rebeca se bucură în carantină de peisajul superb pe care-l poate admira de la fereastra camerei
Rebeca se bucură în carantină de peisajul superb pe care-l poate admira de la fereastra camerei

Aproximativ 20 de pensiuni şi hoteluri din zona montană Rânca, judeţul Gorj, au fost transformate în centre de carantină. Duminică, 5 aprilie, au fost cazate primele persoane care au venit din ţări europene, dar şi din SUA. Este vorba de sute de români care au intrat în carantină în pensiuni şi hoteluri, unele chiar de patru stele.

Rebeca-Denisa Filip, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, s-a întors duminică, 5 aprilie, din Anglia, unde este studentă în anul II la Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul „University of Greenwich“. 

Tânăra a aterizat pe aeroportul din Cluj-Napoca, de unde a fost preluată cu un autobuz militar şi, după o serie de opriri în locuri de tranziţie, unde de fiecare dată a schimbat mijlocul de transport, a ajuns la Rânca: 

„Pe aeroport, ne-a luat temperatura, am completat o declaraţie, că acceptăm carantina instituţională, după care am fost luaţi de către mai multe microbuze militare şi am fost duşi la sala de sport din Cluj-Napoca. Acolo am aşteptat să fim repartizaţi pe judeţe, după care s-a format un grup de şase persoane şi apoi am fost duşi în judeţul din care proveneam sau în locuri de tranziţie, pentru a fi preluaţi de alte mijloace de transport. Am avut patru locuri de tranziţie: din Cluj am ajuns în Alba Iulia, apoi în Timiş, după care am fost duşi în Lugoj, iar de acolo la Băile Herculane. În final am ajuns la stadionul din Târgu Jiu, iar de acolo am fost luaţi şi duşi Rânca“. 

ranca

Rebeca-Denisa spune că a aflat, atunci când a ajuns la Alba Iulia, că va fi dusă în carantină la Rânca: „Mi s-a părut convenabil. Tatăl meu a venit cu trei ore înainte şi mi-a spus că nu mai sunt locuri la Târgu Jiu şi voi fi dusă la Rânca“. 

La Rânca au ajuns sute de români

ranca

Studenta ne-a relatat că în staţiunea montană au ajuns români veniţi din mai multe ţări europene şi chiar din Statele Unite ale America: „Sunt foarte multe persoane aduse în carantină. Cred că 300-400 de persoane din Anglia, Olanda, SUA şi Italia“.

„Camera are vedere către munţi“

Rebeca-Denisa povesteşte că a avut o surpriză extrem de plăcută atunci când a ajuns în cameră şi mai ales când a văzut peisajul superb pe care-l poate admira de la fereastra camerei sale: „Am fost repartizată în cameră. Am fost trataţi foarte bine. Cum am ajuns în cameră ni s-a spus că putem cere mâncare în plus, dacă avem nevoie, căldură sau prosoape. Peisajul este absolul superb. Camera este foarte bună, cu pat dublu. Am înţeles că ni se vor schimba aşternuturile o dată la două zile. La fel şi în baie, condiţiile sunt foarte bune. Am fost aprovizionate cu tot ce trebuie, inclusiv produse de curăţenie. Având în vedere că vom sta aici două săptămâni. Mâncarea este foarte bună. O primim de trei ori pe zi. Avem televizor, avem WI-Fi. Merge mai greu Internetul, pentru că sunt multe persoane care-l folosesc. Tatăl meu este la un alt hotel şi mi-a spus că sunt condiţii bune. M-am bucurat foarte mult când am văzut peisajul. Am vedere către munţi“.

Nu ieşeam din casă cu vreo adeverinţă

Tânăra speră si fie acasă în ziua de Paşte: „Dacă am puţin noroc, poate ajung acasă de Paşte“. 

Rebeca-Denisa ne spune că se simte bine, nu are nicio problemă de sănătate, pentru că facultatea s-a închis de aproximativ o lună şi de atunci este acasă. În Anglia, ne spune studenta, oamenii pot ieşi din locuinţe fără adeverinţă: „Cazurile s-au multiplicat, dar lumea este foarte calmă afară. Nu ieşeam din casă cu vreo adeverinţă. Nu sunt aşa de mulţi poliţişti pe străzi. În momentul de faţă sunt deschise doar magazinele alimentare“. 

Gură de oxigen pentru proprietarii de spaţii de cazare

Pentru proprietarii spaţiilor dfe cazare din Rânca, transformarea în centre de carantină înseamnă o gură de oxigen, mai ales că, de aproximativ o lună şi jumătate, turiştii nu au mai ajuns în Rânca din cauza restricţiilor impuse de autorităţi: „Din câte am înţeles, se achită o sumă de 130 de lei pentru fiecare persoană carantinată. Sunt cheltuieli mai mari decât pentru un turist, pentru că trebuie să se asigure o serie de materiale de curăţenie, deşeurile trebuie ridicate de o firmă specializată şi alte lucruri de acest fel. Dacă este nevoie, o să pun şi eu la dispoziţie pensiunea pentru persoanele care intră în carantină. Mai sunt încă 20 de pensiuni şi hoteluri în aşteptare pentru a deveni centre de carantină“, a spus Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite