Cum a apărut legea Trancu-Iaşi, prin care s-a încercat stoparea grevelor organizate de socialişti în perioada interbelică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de mii de muncitori au participat la greva din octombrie 1920
Sute de mii de muncitori au participat la greva din octombrie 1920

Legea pentru reglementarea conflictelor colective de muncă din data 5 septembrie 1920 a mai rămas cunoscută în istorie şi sub denumirea de Legea Trancu-Iaşi, care era ministrul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, care fusese înfiinţat cu şase luni mai devreme.

Legea a venit ca un răspuns la numeroasele greve organizate de socialişti. Legea impunea o serie de restricţii cu privire la orgnizarea protestelor şi a grevelor: „Oricine prin ameninţări grave, imediate şi directe, ori prin violenţe de fapt, va împiedica sau sili ori va încerca să împiedice sau să silească pe cineva de a munci, în timpul sau cu ocazia unei încetări colective de lucru, se va pedepsi după cum se arată mai jos.

Nici o încetare colectivă de lucru, pentru cauze referitoare la condiţiile de muncă, fie din iniţiativa patronului, fie din iniţiativa salariaţilor, nu va putea avea loc în vreunul din stabilimentele industriale şi comerciale arătate mai jos, înainte de a se fi îndeplinit procedura de împăciuire. Orice încetare colectivă de lucru, pentru cauze străine celor arătate mai sus, este interzisă prin legea de faţă. Prin încetarea colectivă de lucru, în sensul legii de faţă, se înţelege încetarea lucrului a cel puţin 1/3 din numărul total al salariaţilor stabilimentului industrial sau comercial, ori din numărul salariaţilor ocupaţi în una sau mai multe secţiuni din acel stabiliment“.

Greva din octombrie

Legea mai menţionează că prevederile se aplică unităţilor comerciale şi industriale în care lucrează cel puţin zece salariaţi. „Arbitrajul este obligatoriu şi orice încetare colectivă de lucru este interzisă în toate întreprinderile şi instituţiile statului, judeţului sau comunei, de orice natură ar fi ele […], care funcţionează în interesul public şi a căror oprire pune în primejdie existenţa şi sănătatea populaţiei sau viaţa economică şi socială a ţării“.

În ciuda acestei legi, grevele vor continua. Consiliului General al Partidului Socialist şi al mişcării sindicale a adoptat o rezoluţie adresată Guvernului prin care cerea, printre altele, „retragerea armatei din toate fabricile, uzinele şi atelierele” şi „suspendarea aplicării legii pentru reglementarea conflictelor colective de muncă până la întocmirea unei alte legi”. Cum Guvernul condus de Averescu nu le ia în calcul, lucrătorii de la CFR sunt primii care încetează lucrul, urmaţi şi de alţii. Greva a durat o săptămână şi la aceasta au participat sute de mii de oameni.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite