Cum au ajuns ungurenii în Ţara Românească. Privilegiile uriaşe primite ca să se stabilească în Oltenia şi Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ungurenii aveau un port aparte, care se mai păstrează şi acum în unele zone
Ungurenii aveau un port aparte, care se mai păstrează şi acum în unele zone

Ungurenii sunt românii din Transilvania care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţinuturile de baştină, să treacă munţii şi să se adăpostească în Ţara Românească şi chiar în Moldova, în număr mai mic, din cauza vieţii aspre şi a asupririlor la care au fost supuşi.

Cei mai mulţi ardeleni s-au refugiat în judeţele Olteniei, care se găseau în vecinătate şi în care mai ajunseseră ca urmare a transhumanţei.

„Românii transilvăneni s-au aşezat pretutindeni pe teritoriul Ţării Româneşti, lucru confirmat de documentele aflate la Arhivele Statului din Bucureşti. Acestea conţineau numele unor băjenari«străini», veniţi de peste hotare în Oltenia, în perioada anilor 1819-1831 şi înscrişi de visteria Ţării în «slobozii» ca unii ce plăteau birul pe jumătate. Dacă în cazul celor veniţi de peste Dunăre în judeţele de şes (Romaneşti, Dolj şi o parte din Mehedinţi), marea majortitate a acestor «străini» erau români ce se reântorceau din refugiu şi numai o mică parte «sârbi», situaţia era cu totul alta în judeţele de munte (Vâlcea, Gorj şi cealaltă parte din Mehedinţi), unde «străinii» erau în exclusivitate românii veniţi de peste Carpaţi. Localităţi mari şi însemnate ca Veideeni (Vâlcea), Novaci (Gorj) şi Baia de Aramă (Mehedinţi) erau alcătuite din ungureni“, arată cercetătorul Mihai Chiriţă. 

Migraţia din Ardeal a început în secolul al XIII-lea

Migraţia populaţiei din Transilvania a început chiar din secolul al XIII-lea, dar a cunoscut diferite etape în care s-a mai estompat în funcţie de vicisitudinile istoriei. „În decursul istoriei sale, Transilvania a reprezentat rezervorul care a alimentat cu populaţie ţinuturile de dincoace de Carpaţi, pustiite timp de un mileniu de migratorii veniţi din nordul şi estul Europei. Primul document scris care relevă fenomenul migraţiei populaţiei transilvănene este la sud de Carpaţi este Diploma lui Bela IV - regele Ungariei - de la 1247, prin care se iau măsuri de interzicere a emigrărilor, urmat de un alt document românesc şi oral, de data aceasta: Legenda descălecatului de Negru Vodă. Transilvania a revărsat valuri de populaţie în Ţara Românescă şi Moldova. Cauza principală a constituit-o reprimarea socială, spirituală, culturală, naţională, politică şi economică la care a fost supusă în mod sistematic populaţia băştinaşă. Autorităţile şi nobilimea maghiară i-a privat de la început pe români de pământ, transformându-i în şerbi. Li s-au luat până şi drepturile politice şi civile, rezervate numai celor trei naţiuni privilegiate, deşi venite mai târziu în Transilvania, prin acel faimos «Unio Trium Nationum» de la 1437“, mai menţionează Mihai Chiriţă în lucrarea „Ungurenii în Ţara Românească“. 

Economia Transilvaniei a avut de suferit 

Procesul de emigrare din Transilvania a avut urmări, uneori, catastrofale, pentru economia acesteia. „În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dincoa de Carpaţi se putea auzi strigături: «Toată Transilvania vine la noi», iar la sfârşitul aceluiaşi secol, Austria reclama 16.000 familii din Ţara Românescă. De asemenea,  în 1818, Ţara Românescă trimitea înapoi peste Carpaţi 787 de familii, fiind cerute de autorităţile din Transilvania. Se ştie că după Războiul de Independenţă, mocanii transilvăneni au emigrat în număr mare în Dobrogea. Se conseamnă şi faptul că numărul ardelenilor emigraţi în Ţara Românescă în perioada 1896-1913 se ridica la 150.000 persoane“, se mai precizează în lucrarea „Ungurenii în Ţara Românească“. 

Privilegii acordate ungurenilor 

O altă cauză a emigrării românilor transilvăneni în Ţara Românescu, concomitent cu cea a «sârbilor» de peste Dunăre a fost dezvoltarea agriculturii în Principate. Ţara Românescu devenise nu doar grânarul Imperiului Otoman, ci şi cel al Europei Centrale. Libertatea de navigaţie, care era garantată de Poartă, a contribuit la dezvoltarea agriculturii. În aceste condiţii, domnitorii Ţării Româneşti acordau o serii de beneficii străinilor care doreau să se stabilească în ţinuturile sale.

„În anul 1776 s-au înfiinţat la Bucureşti şi Craiova câte un Isprăvnicat al ungurenilor. Ele aveau să se ocupe cu organizarea în slobozii a românilor veniţi din Transilvania, care doreau să se stabilească definitiv în Ţara Românească. Pentru aceasta, li se asigura o administraâie separată de cea a pământenilor, având ispravnici, zapcii şi pârcălabi proprii“,

arată Mihai Chiriţă. Isprăvnicatele au funcţionat până în 1831 când sloboziile au fost desfiinţate şi unguernii au trecut în rândul pământenilor, plătind cu toţii acelaşi bir. 

„În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, neexistând nicio speranţă de îmbunătăţire a traiului, oierii transilvăneni au început să-şi părăsească definitiv satele de baştină şi să se stabilească dincoa de Carpaţi cu familii cu tot, transhumanţa transformându-se într-o veritabilă migraţie“, mai mneţionează cercetătorul.

Fenomenul a continuat până în preajma Primului Război Mondial

Ungurenii au continuat să fugă în principate şi în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu toate că graniţele erau bine păzite, pe poteci prin munte cunoscute numai de ei. Fenomenul s-a desfăşurat până în preajma Primului Război Mondial. 

„Românii transilvăneni au fost cunoşcuţi în Ţara Românescă mai ales sub denumirea generică de „ungureni“, ca unii ce veneau din Ţara Ungurească, dar şi sub denumirea de mocani (cei din Bărăgan şi Dobrogea), ţuţuieni, bârsani sau moroieni (trocari)“, se mai arată în lucrarea „Ungurenii în Ţara Românească“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite