Cum au ajuns elevii unei şcoli din Gorj să facă orele de educaţie fizică în stradă. Un copil „stă de şase“ să nu treacă maşini

Cum au ajuns elevii unei şcoli din Gorj să facă orele de educaţie fizică în stradă. Un copil „stă de şase“ să nu treacă maşini

Elevii fac orele de sport în drum pentru că nu au teren sau sală de sport

Elevii de la Şcoala gimnazială Budieni, din comuna gorjeană Scoarţa, îşi desfăşoară orele de educaţie fizică în stradă, pentru că n-au un teren de sport sau o sală. Din acest motiv, profesorul Constantin Păuna a luat decizia, cu acordul părinţilor, ca orele de educaţie fizică să se desfăşoare pe drumul asfaltat din localitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elevul de serviciu îndeplineşte atribuţiile de controlor de trafic. Acesta se postează în intersecţie, în timnpul orelor de sport care au loc în stradă şi îi avertizează pe colegi şi pe profesorul de sport atunci când apare vreo maşină. 
 
Elevilor le place la orele de educaţie fizică, cu toate că acestea se desfăşoară în stradă: „Îmi place să fac sport chiar şi în stradă. I-am sunat pe părinţi, pentru că sunt plecaţi să lucreze în Germania, şi le-am spus, iar ei au fost acord“.

Face sport de performanţă 

Andreea Cerasela Chivoioi, una dintre elevele care se pregăteşte pe stradă, practică atletismul şi a reuşit să câştige multe medalii.
„Ar fi normal să avem o bază sportivă, o sală de sport unde să ne pregătim. Este periculos pentru că trec maşini. M-am antrenat de foarte mică. Mi-a plăcut atletimsul şi cu ajutorul domnului diriginte am reuşit să câştig medalii“, a spus Andreea. 

A ales între două proiecte



Profesorul de educaţie fizică, Constantin Păuna, ne spune că în urmă cu zece ani a avut posibilitatea ca şcoala să aibă o sală de sport: „Este greu, dificil şi periculos, pentru că trec multe maşini. Pentru a evita accidentele folosesc un elev de serviciu, care mă avertizează şi eu fluier ca să-i avertizeze pe copii. Acum zece ani, am fost director al şcolii şi am avut un proiect PHARE şi am avut de ales între a face o sală de sport şi a dota şcoala cu grup sanitar, centrală şi puţ de apă. Am ales varianta a doua. M-am sacrificat eu. Am reuşit să obţin rezultate foarte bune cu Andreea Chivoiu şi am îndrumat-o către sportul de perfomanţă. Părinţii nu sunt întotdeauna de acord, dar nu avem altă soluţie. Am preferat să face în stradă pentru că este bitum“. 

Noul primar promite construcţia sălii de sport


 
Ion Stamatoiu, noul primar al comunei Scoarţa, spune că se va ocupa de construirea unei săli de sport: „Elevii de la Şcoala gimnazială Budieni îşi desfăşoară activitatea de educaţie fizică în stradă. Nu avem posibilitatea de efectua orele de educaţie fizică în curtea şcolii şi nici în alt loc, decât aici, cu riscul de a avea loc în orice moment accidente de circulaţie, pentru că maşinile circulă şi cu viteză. Eu am făcut acum câteva luni o adresă către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj pentru demolarea unei foste şcoli care se află în stare deplorabilă şi construirea unei săli de educaţie fizică. S-a dat avizul şi, după ce îmi voi intrat în atribuţiunile de primar, o să încep demersurile pentru construirea sălii de sport. Sperăm ca într-o perioadă scurtă să fie construită sala de sport. Terenul pe care îl avem noi la dispoziţie ne oferă posibilitatea construirii unei săli de dimensiuni mici. Am înţeles că a existat un proiect pentru construcţia unei săli de sport, dar nu a fost pus în aplicare“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările