Cum a fost distrusă o superbă pictură murală realizată în cadrul unui festival de artă urbană din Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pictura a fost acoperită de izolaţia care a fost aplicată pe clădire
Pictura a fost acoperită de izolaţia care a fost aplicată pe clădire

O pictură murală de mari dimensiuni realizată pe peretele unei clădiri degradate dintr-un cartier al municipiului Târgu Jiu a fost distrusă, după ce imobilul este modernizat pentru a fi transformat în grădiniţă.

Lucrarea a fost realizată în urmă cu doi ani în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Artă Urbană „Strad Art“, care a avut loc la Târgu Jiu. 

Un perete al clădirii în care a funcţionat fostele ateliere ale Colegiului „Ion Mincu“ din Târgu Jiu. Artiştii au lucrat voluntar în cadrul acestui festival desfăşurat în oraşul lui Brâncuşi, în ideea reînsufleţirii clădirii şi a zone prin acest gen al artei. 

Zile în şir s-a lucrat pentru realizarea picturii, chiar sub ochii localnicilor încântaţi de ceea ce se realizează. Aceştia au fost însă trişti când au constatat că pictura este distrusă în zilele acestea, când a fost acoperită de izolaţia exterioară:

„Desenul era realizat pe peretele dinspre locul de joacă şi era o încântare pentru copii, dar şi pentru părinţi. Pur simplu era un petic de culoare. Este bine că se face o grădiniţă, pentru că chiar era nevoie, dar nu am crezut că lucrarea aceasta va fi distrusă, deoarece reprezintă concepţia artistică a unor oameni, care au muncit mult pentru a o realiza, iar acel desen chiar făcea o atmosferă deosebit în cartierul nostru“, a spus o localnică. 

„Nu este normal să dispară după câţiva ani“

Investiţia în noua grădiniţă se ridică la aproximativ trei milioane de lei. Unitatea va avea cinci grupe şi va respecta toate normele actuale din domeniu. 

Armand Landh, un cunoscut artist din Târgu Jiu, a spus că această artă rolul de a oferi o nouă perspectivă urbanistică, dar clădirile care sunt alese pentru a fi înfrumuseţate trebuie să fie stabilite cu mare grijă şi responsabilitate: 

„Trebuie ca aceste lucrări să dureze cât mai mult timp, nu să dispară după câţiva ani şi în acest mod. Din acest motiv, clădirile puse la dispoziţie trebuie selectate cu mare grijă, pentru a nu fi supuse în viitor unor lucrări de modernizare care poate să ducă la distrugerea lucrărilor“.

Vă mai recomandăm să citiţi 

Fiul preşedintei Judecătoriei Novaci rămâne în arest la domiciliu. A accidentat mortal cu autoturismul BMW o femeie care mergea pe marginea drumului

Gorjeanca acuzată de trafic internaţional de droguri trăia într-o locuinţă socială. Camera era pusă la dispoziţia celor care consumau droguri

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite