Crimă între homosexuali în comuna Leleşti? Un bătrân de 81 de a fost găsit dezbrăcat şi cu capul strivit

Crimă între homosexuali în comuna Leleşti? Un bătrân de 81 de a fost găsit dezbrăcat şi cu capul strivit

Suspectul a negat acuzaţiile

Un bătrân de 81 de ani, din localitatea Leleşti, a fost găsit cu capul strivit şi dezbrăcat în locuinţa unui vecin, care este suspectat acum de comiterea crimei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin Drucu, suspect de comiterea crimei, în vârstă, de 45 de ani, tot din Leleşti. Oamenii legii iau în calcul şi varianta că cei doi aveau o relaţie de natură sexuală. Suspectul a fost adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a fi audiat. Acesta nu a recunoscut faptele, dar a recunoscut că bătrânul s-a dezbrăcat singur, lăsând să se înţeleagă că au întreţinut relaţii sexuale. „Se efectuează cercetări. O să vedem dspre ce este vorba în continuare“, a spus procurorul Gheorghe Emil Moţa, care se ocupă de acest caz. Bărbatul a participat şi la acţiunea de efectuare a reconstituirii, dar nu şi-a recunoscut capul.

Bătrânul consuma alcool

O vecină care a lucrat pământul chiar lângă casa în care s-a produs crimă spune că a auzit gălăgie: „Am văzut când a venit cu respectivul care a murit. S-au băgat în casă şi mai târziu s-a auzit un strigăte, dar eu nu prea aud bine cu o ureche, şi nu am auzit bine ce vorbesc. Se auzea gălăgie. Ce s-a întâmplat între ei nu mai ştiu. Am auzit că era plin de sânge“. O altă vecină crede că nu s-a prosu un omor: „Nu cred că e vorba de crimă. Se va cerceta. Erau paşnici şi erau vecini. Cel mai în vârstă consuma alcool şi poate a căzut“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările