Coşmarul de pe DN 66 continuă. Societatea maghiară nu a făcut nicio angajare pentru modernizarea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constructorul Lucian Dascălu, un afacerist controversat din Craiova, este de negăsit şi nu mai răspunde la telefon nici măcar autorităţilor locale. Lucrările ar fi trebuit să înceapă de trei săptămâni, dar până acum nu a fost angajat niciun lucrător de către firma maghiară. 

Lucian Dascălu, reprezentantul societăţii maghiare Vegyepszer, este de negăsit de către autorităţile locale din judeţul Gorj. Acesta a promis la jumătatea lunii trecute că lucrările de modernizare a DN 66, porţiunea cuprinsă între localităţile Rovinari-Târgu Jiu-Bumbeşti Jiu, vor începe imediat cum se va elibera noua autorizaţie de construcţie, pentru că cea veche a expirat. Autorizaţia a fost emisă pe data de 12 iulie, dar pe drum nu a apărut pe drum nici măcar un lucrător cu o lopată în mână. Lucian Dascălu nu le mai răspunde nici măcar la telefoane, după ce în urmă cu nicio lună promitea că până la sfârşitul acestui an se va circula pe drum pe un asphalt negru. Subprefectul de Gorj, Marcel Romanescu, şi inspectorul guvernamental Victor Banţa au încercat să-l contacteze pe Luciaan Dascălu, însă acesta nu le-a răspuns la telefon. „Nu am nicio informaţie legată de începerea lucrărilor. Am încercat de două ori să-l contactez pe Lucian Dascălu, dar nu mai răspuns la telefon“, a spus Lucian Dascălu. Acelaşi lucru i s-a întâmplat şi inspectorului guvernamental Victor Banţa, care are sarcina să monitorizele lucrările la drum: „Lucian Dascălu a fost la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Gorj, dar nu mai ştiu nimic de dumnealui. Am încercat să-l sun, dar nu mi-a răspuns“. Aşa cum era de aşteptat, reprezentantul societăţii maghiare Vegyepszer, care a câştigat liciţia de modernizare a drumului, nu a răspuns la telefon nici când a fost contactat de jurnaliştii de la Adevărul.

Vegyepszer nu a angajat pe nimeni

Cu toate că de la emiterea autorizaţiei de construcţie de către Ministerul Transporturilor a trecut aproape o lună, societatea maghiară nu a făcut nioco angajare până acum. „Se stagnează. Nu se face nimic la drum. Au fost la un moment dat selecţii de CV-uri,  dar nu a fost angajat nimeni, aşa cum rezultă din informaţiile furnizate de Inspetoratul Teritorial de Muncă. Încep să devin sceptic cu privire la această investiţie, pentru că timpul trece şi nu se face nimic. Suntem déjà în luna august şi nu s-a lucrat deloc. Mai e puţin şi vine toamna, iar apoi nu se mai poate efectua lucrări de asfaltare“, ne-a declarat inspectorul guvernamental Victor Banţa. Potrivit acestuia, societatea Vegyepszer şi-a deschis o filială la Târgu-Jiu, fiind înregistrată la Registrul Comerţului. „Acest lucru înseamnă că lucrarea nu a fost concesionată la o altă firmă, aşa cum s-a auzit. Ei ar trebui să se apuce de lucrare, dar acest lucru înseamnă că firma mamă din Ungaria va trebui să vireze în prima fază o sumă de patru – cinci milioane de euro pentru a se face o etapă determinată şi numai apoi să se facă o infuzie de capital“, a precizat Victor Banţa.

Afacere misterioasă

Inspectorul guvernamental a precizat că valoarea din autorizaţia de construcţie eliberată pe data de 12 iulie este mult mai mare faţă de suma stabilită iniţial de 24 de milioane de euro. „Din câte am observat în autorizaţie, valoarea lucrării este acum de 232 milioane de lei“, a spus Victor Banţa. Asta înseamnă că valoarea iniţială de aproximativ 100 de milioane de lei a fost cel puţin dublată.
Înainte de eliberarea autorizaţiie de construcţie, Lucian Dascălu declara că lucrările vor începe imediat. „Până la sfârşitul acestui an vom circula pe un drum negru. Cu sprijinul autorităţilor locale, sper că vom duce la bun sfârşit acest drum, care este un calvar pentru toţi participanţi la trafic. Conform graficului pe care l-am încheiat, până la data de 30 septembrie 2012, acest drum va fi finalizat în totalitate. Suntem mobilizaţi pentru începerea acestor lucrăr. Avem mobilizarea de şantier făcută şi trebuie să mai montăm staţie de betoan şi de asflat. Am făcut contracte de subantrepriză cu câteva firme, care ne pot asigura materialele necesare“.
Lucian Dascălu este un om de afaceri controversat. Presa doljeană a scris că societatea acestuia, TID, a câştigat licitaţiile i s-au atribuit modernizarea mai multor drumuri, printre care şi Craiova – Drobeta-Turnu Severin.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite