Condescu şi Temelescu rămân sub control judiciar
0Tribunalul Olt a respins solicitarea lui Marin Condescu şi a lui Viorel Temelescu, fostul preşedinte şi, respectiv, vicepreşedinte al clubului de fotbal Pandurii, dar şi importanţi lideri sindicali, de ridicare a controlului judiciar.
Fostul preşedinte al clubului Pandurii, Marin Condescu, şi ex-vicepreşedintele echipei, Viorel Temelescu, au cerut, ieri, la Tribunalul Olt, unde se judecă procesul în care sunt judecaţi pentru spălare de bani, ridicarea controlului judiciar. Magistraţii de la Olt au dat astăzi verdictul. Completul de judecată au respins cererile ca neîntemeiate.
Condescu şi Temelescu au dat declaraţii în faţa completului de judecată în legătură cu acuzaţiile care li se aduc. Instanţa a acordat un nou termen, pe 20 ianuarie, pentru proba testimonială, cu martorii.