Cine sunt poliţiştii acuzaţi de luare de mită. Primeau bani pentru a închide ochii la furturile de cărbune

Cine sunt poliţiştii acuzaţi de luare de mită. Primeau bani pentru a închide ochii la furturile de cărbune

Cărbunele era furat direct de pe bandă

13 poliţişti gorjeni sunt acuzaţi de luare de mită, pentru a închide ochii şi chiar să protejeze transporturile auto cu cărbune furat de pe banda de transport sau din carierele miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO).

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Printre poliţiştii ridicaţi pentru a fi duşi la audieri se numără: Dan Ciuciuc, fratii Milodin, Doman, Emanuel Staicu, Paul Gheară, Constantin Manolache, Vlăduţu, Bălan şi Udrea. 
 
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), în dosarul poliţiştilor au fost efecuate 23 mandate de percheziţie domiciliară emise de către Tribunalul Bucureşti la domiciliile suspecţilor şi la locurile de muncă ale acestora, respectiv Poliţia Oraşului Turceni şi Poliţia Oraşului Rovinari. „S-au pus în executare, în vederea continuării cercetărilor, un număr de 28 mandate de aducere a suspecţilor, 10 dintre aceştia fiind cercetaţi pentru furt calificat, 5 pentru pentru dare de mită şi 13 pentru luare de mită.  Cărbunele furat era vândut în Gorj, Dolj şi Mehedinţi“, se arată în comunicatul DGA.   
 

Ciurel: „Furtul de cărbune, în primele cinci surse de devalizare“

 
Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, spune că administraţia a colaborat cu un comisar căruia i-a oferit tot sprijinul pentru derularea anchetei:
„Pot să spun că aştept această acţiune de foarte mult timp şi că aceasta confirmă ceea ce ştiam cu toţii de foarte mult timp. Într-un clasament al nostru mai vechi, în urmă cu 2-3 ani, furtul de cărbune era, să spunem aşa, între primele cinci surse de devalizare a CEO. Pentru că deşi părea nesemnificativ, fenomenul se răspândise şi era de o amploare mare. Sunt foarte bucuros că lucrurile au evoluat. Fenomenul s-a diminuat foarte mult, şi aici am în vedere preţul cu care se vinde tona de cărbune. Această acţiune este binevenită, chiar dacă nu va reduce total furturile“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările