Cine a fost logodnicul Ecaterinei Teodoroiu. Eroina de la Jiu a locuit în casa sublocotenentului Mănoiu

Cine a fost logodnicul Ecaterinei Teodoroiu. Eroina de la Jiu a locuit în casa sublocotenentului Mănoiu

Ecaterina Tedoroiu a fost îndrăgostită de sublocotenentul Mănoiu

Logodnicul Ecaterinei Teodoroiu, Ioana D’Arc a României, a fost sublocotenentul Gheorghe Mănoiu, un învăţător din Gorj, cu sora căruia eroina de la Jiu a fost colegă la şcoală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălina Toderiu, numele real al Ecaterina Teodoroiu, a urmat şcoala în Târgu Jiu, după care a plecat la Bucureşti şi s-a înscris la Şcoala de Fete, deoarece voia să devină învăţătoare. Aici l-ar fi cunoscut pe Gheorghe Manoiu, care urma să-i devină iubit şi logodnic. Apoi s-a înrolat ca cercetaş, iar imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial, a participat pe front ca soră medicală. Atât moartea fratelui, cât şi faptul că iubitul ei se afla pe front au fost motivele care au împins-o pe Cătălina să se înroleze.
 
Numele iubitului ei apare într-o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, care se află în fondul „Manuscrise“ al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti. În această scrisoare, Cătălina solicita sprijin comandantului Diviziei 2 Infanterie pentru a se înrola:  
 
„Prin aceste rânduri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vădeni lângă Târgu Jiu îmi permit să vă supun Domniei Voastre viaţa mea de până acum în calitate de cercetaşă româncă, de soldat voluntar-femeie şi, în sfârşit, prin ce împrejurări am ajuns la dumneavoastră ca să vă cer protecţie părintească şi o îndrumare din punct de vedere militar.
 
Făceam clasa a 5-a de liceu la Bucureşti când, cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în prima asociaţie a cercetaşelor românce pentru a-mi servi cât de puţin ţara în împrejurări grele. La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj [?!], a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători [?!], sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.

Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei. În ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porcenii de Gorj;atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în Regimentul domniei sale. Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături cu soldaţii Regimentului 18 Gorj.
 
Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri.

În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în piciorul drept. Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi. Când m-am făcut bine am vrut să ies din spital şi am întrebat pe un domn sublocotenent unde este Regimentul 18 Gorj. Mi-a răspuns că e pe front. Domnia sa recomandându-se că este din Gorj, mi-am adus aminte că o cunosc pe sora domniei sale şi i-am cerut protecţie şi un sfat cum aş putea continua a face serviciu militar, totodată terminându-i convalescenţa. Domnul sublocotenent Gheorghe Mănoiu mi-a permis atunci să fac serviciu în Compania a 7-a ce comanda în Regimentul 43/59 Infanterie“.
 

A stat în aceeaşi locuinţă cu sublocotenentul Mănoiu

 
În continuare, eroina de la Jiu spune în scrisoare că a stat în aceeaşi locuinţă cu sublocotenentul Mănoiu:

„M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mareş şi corpului ofiţeresc la popota regimentului. Din ziua aceea, adică acum o lună, am îngrijit de numeroşii bolnavi din Compania a 7-a, am contribuit cât de mult la depăduchierea oamenilor, am observat ca mâncarea lor să se facă cu îngrijire şi am mâncat laolaltă cu ei, iar în cantonament am stat în aceeaşi casă cu domnul sublocotenent Mănoiu, neavând posibilitatea să am o casă singură pentru mine şi am dormit mereu cu fata gazdei în pat.

Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M.S. Regina pentru a obţine graţie trecerii şi cunoştinţei mele cu A.S. Regală Principele Nicolae câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii, căci oamenii refuzau hrana nesărată. În ziua de 14 februarie domnul colonel Lăzărescu a venit să inspecteze satul Dumitreşti-Gălăţei, unde este cantonamentul companiei mele.

După ce domnia sa s-a declarat foarte mulţumit de felul cum am îngrijit eu personal de soldaţii noştri, a plecat fără să-mi zică nimic rău sau ceva care să mă facă să bănuiesc vreo intenţie rea a domniei sale. Imediat însă după plecarea domnului colonel Lăzărescu, domnul maior Mareş mi-a dat ordin să părăsesc regimentul. N-am insistat ca să rămân şi nici n-am căutat să aflu motivele pentru care am fost izgonită şi îndată am venit la dumenavoastră, mult respectate domnule colonel, pentru ca supunându-vă atenţiei trecutul meu, faptul c-am fost rănită în luptă de un duşman care mi-a desfiinţat familia şi totodată exprimându-vă curăţenia sentimentelor mele de româncă care vrea cu arma în mână să-şi dezrobească colţul de patrie cotropit, vă rog să binevoiţi a ordona să fiu primită în oricare alt regiment sau serviciu al diviziei dumneavoastră.

Referinţe puteţi lua de la Regimentul 18 Gorj şi de la Familia noastră Regală. Mă încred în spiritul dumneavoastră de dreptate şi mă adresez dumneavoastră ca unui părinte pentru a-mi da putinţa să-mi urmez serviciul pentru patrie şi a repara nedreptatea ce mi s-a făcut”.
 

S-a reîntâlnit în spital cu sublocotentul Mănoiu

 
În luptele din 6 noiembrie 1916 din apropiere de Filiaşi, Cătălina Toderoiu a fost rănită de un obuz la ambele picioare, fiind internată la Spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi. Aici îl reîntâlneşte pe sublocotenentul Mănoiu, care fusese şi el rănit.

 
După ieşirea din covalescenţă, la începutul anului 1917, Ecaterina a fost încadrată în Regimentul 34/59 Infanterie, în calitate de comandant de pluton în Compania a 7-a, unde se afla sub comanda sublocotenentului Mănoiu. Colonelul Jipa, comandantul Regimentului 43/59 Infanterie, a menţionat episodul sosirii eroinei: 
 
„În ziua de 23 ianuarie 1917, Ecaterina Teodoriu terminându-şi convalescenţa în spital şi neavând în Moldova niciun cunoscut şi nicio legătură cu nimeni, şi-a adus aminte de tovarăşul său de spital şi s-a hotărât să se ducă la regimentul din care făcea el parte. De aceea, luând o sanie particulară, s-a transportat din Iaşi în comuna Dumitreşti-Gălăţei, unde era cantonat Regimentul 43/59 Infanterie. Acolo s-a prezentat domnului maior Mareş, comandantul regimentului şi i-a raportat că a venit la regiment în calitate de cercetaşă voluntară cu scopul de a îngriji de soldaţii bolnavi, printre care începuse să se declare tifosul exantematic.

Domnul comandant al regimentului a prezentat-o corpului ofiţeresc la popotă şi i-a îngăduit să se instaleze în cantonamentul Companiei a 7-a pe care o comanda sublocotenentul Mănoiu. Aici, timp de aproape o lună de zile, a îngrijit cu mult devotament de numeroşii bolnavi în Compania a 7-a, a stăruit să se facă despăduchierea lor şi chiar a gătit la bucătărie pentru soldaţi. În ziua de 7 februarie 1917 s-a dus la Iaşi şi s-a prezentat M.S. Regina Maria, rugând-o să îmbunătăţească traiul soldaţilor din Regimentul 43/59 Infanterie. M.S. Regina a ascultat-o cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca să i se pună în sanie 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi. Aceste daruri Ecaterina Teodoriu le-a împărţit personal la toţi soldaţii din regiment. În ziua de 14 februarie, în urma unui denunţ anonim la Marele Cartier General cum că în cantonamentul Regimentului 43/59 Infanterie se găseşte o femeie, domnul colonel Lăzărescu, şeful de stat major al Diviziei a II-a a făcut o anchetă. Simţindu-se vizată prin această anchetă, Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat în persoană domnului general Broşteanu, comandantul Diviziei a XI-a, şi i-a raportat situaţia sa.

Domnul general Broşteanu găsind întemeiate cele raportate de Ecaterina, a ordonat Regimentului 43/59 Infanterie să o menţină la serviciu ca şi până atunci, dându-i respectul cuvenit şi a raportat verbal A.S.R. Principele Carol. A.S.R. Principele Carol şi-a adus aminte că o cunoaşte pe Ecaterina şi va interveni la M.S. Regele să o decoreze. În adevăr, la 17 martie 1917, M.S. Regele a decorat pe eroină cu Medalia «Virtutea Militară» de aur şi i-a acordat gradul de sublocotenent onorific în Regimentul 43/59 Infanterie, plătindu-i-se solda corespunzătoare din Casa Palatului. De la această dată eroina a luat parte completă la instrucţia trupei în timpul refacerii, fiind ataşată plutonului comandat de sublocotenentul Mănoiu în Compania a 7-a iar când sublocotenentul Mănoiu lua comanda companiei, ea rămânea drept comandant de pluton”.
 

Moartea eroinei 

 
După numai câteva luni, Cătălina avea să intre în istoria ţării prin sacrificiul său. Ea a fost ucisă în luptă în zona Dealul Secului-Muncel, în localittatea Fitioneşti, din judeţul Vrancea, în seara zilei de de 22 august, în timpul unei retrageri, după ce unităţile române au fost atacate şi surprinse descoperite de unităţi din Regimentul 40 Rezervă german. Eroina a fost lovită de două gloanţe.
 
Iată ce consemna, în „Darea de seamă“, generalul Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei a XI-a, despre acest tragic eveniment 
„În cursul zilei de 22 august a.c., până la ora 21.30 pe tot frontul a fost acalmie completă, întreruptă foarte rar de slabe focuri de artilerie. În acest timp s-a încercat a se face mai multe recunoaşteri. La Regimentul 42/66 aceste recunoaşteri n-au reuşit a înainta din cauză că inamicul avantajat de situaţia dominantă ce are a tras asupra acelor patrule;asemenea şi la Regimentul 43/59 patrulele au fost oprite de focurile de mitraliere. La ora 21, inamicul a început un atac prin surprindere, cu patrule mari care s-au apropiat de tranşeele Regimentului 42/66 şi 43/49. Inamicul s-a servit pentru atacul său mai ales de grenade de mână şi mitraliere, în timp ce bombardiere de tranşee au tras asupra regiunii rezervelor noastre. Atacul a fost pe deplin respins la ora 21.30, producând pierderi inamicului prin focuri de mitraliere, grenade de mână şi baraj de artilerie. În această luptă am pierdut pe eroina noastră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care a căzut vitejeşte în capul plutonului ei, îmbărbătându-şi soldaţii”.
 
Logodnicul Ecaterinei Teodoroiu a avut aceeaşi soartă cu a eroinei. La data de 28 septembrie 1944, în lupta pentru cucerirea cotei 495, de pe Dealul Sângiorgiu de la Oarba de Mureş, a fost grav rănit şi, mai târziu, s-a stins din viaţă în spitalul din Târnăveni.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: