Cerere bizară a afaceristului Ovidiu Tender: vrea reducerea unei pedepse pe care deja a executat-o în întregime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul afacerist Ovidiu Tender a fost prezent, pe 16 septembrie, în faţa instanţei de judecată a Tribunalului Gorj, pentru a cere reducerea unei pedepse pe care deja a executat-o.

Ovidiu Tender a fost eliberat, în toamna anului trecut, din Penitenciarul Târgu Jiu, după patru ani de la încarcerarea în dosarul Carom, în urma unei hotărâri a Judecătoriei Târgu Jiu. 

Ovidiu Tender contestă acum pedeapsa stabilită pentru abuzul în serviciu, care a fost dezincriminat de Curtea Constituţională: „Este o contestaţie la executare pe care am iniţiat-o în urmă cu un an, prin care cer să se constate că decizia Curţii Constituţionale cu privire la abuzul în serviciu trebuie aplicat şi în cazul meu. Este vorba de o lege penală mai favorabilă, care a intervenit pe parcurs şi care afectează doar urmările deciziei şi nu decizia“, a precizat Tender.

„Contestaţia vizează şi infracţiunea de constituire de grup infracţional“

Mihaela Greblă, avocat acestuia, spune că pedeapsa primită iniţial ar putea fi redusă, deşi aceasta a fost executată: „Una dintre faptele pentru care a fost condamnat este cea a abuzului în serviciu. Contestaţia vizează şi infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat. Din pedeapsa totală aplicată ar urma să se deducă cea primită pentru abuz în serviciu“. 

A fost trimis în judecată de Alina Bica

În luna iunie 2015, Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost condamnaţi  la 12 ani şi şapte luni de închisoare, respectiv, 14 ani. Cei doi au fost găsţi vinovaţi că au preluat ilegal compania Carom SA Oneşti, pe care au prejudiciat-o cu 140 de milioane de lei. 

Rechizitoriul a fost întocmit în anul 2006 de către Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, care a fost condamnată, ulterior, la patru ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe Ovidiu Tender. 

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO. Fosta şefă a DIICOT le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

„Din punct de vedere fizic s-au amplificat nişte afecţiuni“

Ovidiu Tender a spus că perioada petrecută în spatele gratiilor nu l-a afectat din punct de vedere psihic: „Perioada de izolare nu este o situaţie normală sau una în care poţi să spui că te-ai obişnuit. Evident, modul în care treci peste această perioadă ţine de tăria psihică a fiecăruia şi cred că am trecut fără să am urmări cel puţin psihice. Din punct de vedere fizic s-au amplificat nişte afecţiuni“.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Suspecţi de trafic de droguri din Gorj, „săltaţi“ de mascaţi

Gest de toată isprava al unui poliţist rutier din Târgu Jiu

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite