Cei mai buni gimnaşti şi dansatori din ţară se întrec la Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

400 de copii talentaţi din toată  ţară participă astăzi la Concursului Naţional „Măiastra“ de gimnastică aerobică şi dans, organizat de Palatul Copiilor Târgu-Jiu.   

Festivalul a debutat în această dimineaţă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgu-Jiu, acolo unde s-au strâns cei mai buni gimnaşti şi dansatori cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani veniţi de la palatele şi cluburile de copii din Iaşi, Bucureşti, Caracal, Craiova, Oradea, Petroşani, Slatina, Târgu-Jiu, Rovinari, Timişoara, Severin, Brăila, Alba-Iulia şi Orşova. Competiţia se desfăşoară pe două secţiuni-gimnastică aerobică şi dans modern, pe probe de concurs şi categorii de vârstă. Clasamentul se face pe formaţii, categorii de vârstă şi genuri de dans, iar jurizarea se face după ţinuta artistică, corelare între mişcare şi muzică, expresivitate artistică, coregrafie şi costumaţia în concordanţă cu tema dansului.
Concursul se va întinde până la ora 17.00, atunci când va avea loc festivitatea de premiere. Toţi concurenţii vor primi diplome de participare, iar câştigătorii vor pleca acasă cu medalii şi trofee.  Din partea sponsorilor vor primi pachete cu dulciuri. Intrarea va fi liberă pentru toţi cei care vor să vadă spectacolul. Profesoarele care s-au ocupat de organizarea concursului sunt Elena Guţu, coordonator dans modern şi Ciobanu Viorica, coordonator gimnastică aerobică. Competiţia este organizată pentru a patra oară de Palatul Copiilor din Târgu-Jiu.
Palatul Copiilor din municipiu va participa la concurs cu un grup de 21 de copii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite