Ce este islamofobia şi care au fost primele manifestări de acest tip din istorie

Primele manifestări ale islamofobiei au apărut, potrivit cercetărilor istorice, în jurul anului 1000. Cruciadele au reprezentat o adevărată ruptură între lumea musulmană şi Occident.

Sociologul britanic Christopher Allen consideră că islamofobia este puternic ancorată în relaţia istorică confictuală dintre Islam şi Occident, dintre musulmani şi creştini.

„Ca punct de pornire, consider că putem avea în vedere perioada preislamică: teama şi ura faţă de Islam crescând într-un mod accelerat în comunitatea meccană, fapt care a dus la nenumărate conflicte şi oprimări suferite de adepţii noii religii, apărute acum în Peninsula Arabă.

Astfel că, ţinând cont de aceste aspecte conflictuale ale istoriei islamice în perioada sa incipientă, considerăm că putem identifica cu uşurinţă faptul că fenomenul Islamofob s-a născut în perioada emergentă Islamului. Privind per ansamblu, reprimările brutale direcţionate împotriva musulmanilor, impunerea embargourilor comerciale împotriva acestora şi necesitatea musulmanilor de a fugi din Mecca, ne arată că fenomenul Islamofob era prezent în comunitatea meccană. Islamofobia nu a încetat în a exista ca şi fenomen nici după stabilizarea situaţiei confictuale prin victoria musulmanilor în Peninsula Arabă.

După această stabilizare, fenomenul Islamofob s-a transpus unui alt spaţiu şi mediu, de această dată patologia acestui fenomen luând viaţă pe bătrânul continent european, fenomen căruia nu îi pot fi negate rădăcinile din istoria confictuală dintre Occident şi Islam. Odată cu ascensiunea islamică / arabă, fenomenul în cauză a apărut şi în spaţiul european. Imperiul Bizantin începea să piardă teren în faţa cuceririlor arabe, fapt care a dus la o atitudine de alarmare în Europa. Ascensiunea imperiului islamic era automat şi evident văzută ca o ameninţare politică şi religioasă. Islamul venea cu un mesaj prozelitic care îşi afişa o legitimitate ancorată în tradiţia avramică, ceea ce, evident, nu era pe placul lumii creştine.

Islamul era văzut precum o ameninţare antihristică şi eretică, antihristică datorită pierderilor teritoriale suferite de bizantini şi a fundalului politico-militar de care aceasta dispunea, iar eretică din cauza negării directe şi indirecte a mesajului creştin şi a promovării unei noi ordini clericale / dogmatice. Toţi aceşti factori au contribuit la o dezvoltare a fenomenului islamofob în lumea creştină care nu putea tolera cucerirea locurilor sfinte de către o nouă entitate politico-religioasă considerată eretică“, arată Cornel Andrei Crişan, de la Universitatea „Babes Bolyai“, în lucrarea „Islamofobia în Europa Contemporană“.
 

Cruciadele, primele manifestări de Islamofobiei

În timp, ciocnirile dintre cele două lumi au dus la apariţia de atitudini care pot fi atribuite fenomenului Islamofob. Astfel, s-a ajuns până la a considera Islamul ca mesager al răului, al Satanei. „În lume cretină, Islamul era prezentat ca fiind un mesaj antihristic, lumea islamică era considerată o lume barbară, chiar dacă de la un moment dat a ajuns să fie civilizaţia cea mai avansată a lumii din punct de vedere cultural şi ştiinţific, în perioada medievală. În urma cuceririlor arabe care erau de neacceptat pentru lumea creştină, sentimentele de aversiune au crescut până în pragul materializării luând o formă fizică şi militaristă, care a început în anul 1055 sub forma cruciadelor şi care s-a sfârşit abia în 1291.

Cruciadele au avut efecte devastatoare asupra relaţiei dintre lumea musulmană şi Occident şi persistă până azi în mentalul colectiv arab. După cum bine ştim, cruciadele au început într-o formă deosebită de brutală, iar aici putem aduce ca exemplu căderea Ierusalimului în mâinile cruciaţilor în anul 1099. Două zile la rând măcelul nu s-a oprit până când nu a mai rămas aproape nici un locuitor musulman, străzile Ierusalimului au fost la propriu îmbăiate în sângele locuitorilor musulmani şi evrei - acest exemplu nefiind un caz particular sau izolat. De altfel, putem aduce în discuie şi căderea Antiohiei, moment în care toţi locuitorii oraului au fost traşi prin sabie, căderea Ma’ara-ei, care este vestită şi pentru cazuri de canibalism şi antropofagie confirmate şi din surse ale unor cronicari franci şi aşa mai departe.

Ceea ce este interesant în aceste evenimente istorice pline de brutalitate este ura de care francii au dat dovadă. Aceasta ne dă de gândit sau ne indică faptul că islamofobia în dimensiunea sa generatoare de sentimente antislamice / antimusulmane era implantată şi cultivată în toate mediile sociale şi în rândul tuturor claselor din lumea occidentatală. Valurile de combatanţi cruciaţi care se întorceau în ţările de origine erau generatoare de mituri şi poveti lipsite de orice raţionament factual vis-a-vis de lumea islamică şi de musulmani“, precizează Cornel Andrei Crişan.

Semnificaţiile termenului mahomedan

O cunoaşterea a Islamului nu era luată în calcul, preferându-se eliminarea aşa zisului rău reprezentat de Islam, scrierile sacre ale religiei Islamice fiind considerate eretice şi interzise în forma lor originală sau tradusă. În cultura occidentală, musulmanilor li se atribuia şi denumirea de sarazini, termen căruia îi erau atribuite conotaţii antimusulmane. 
 

Anumite concepţii s-au păstrat până în zilele noastre. „Istoria orientalismului poartă amprenta atitudinii europene problematice faţă de Islam, acesta fiind privit ca fiind oponentul Creştinismului din punct de vedere dogmatic şi al sistemului de valori. Ideea cum că Islamul este un oponent al Creştinismului este ancorată istoric şi are ca sursă ciocnirile militare dintre aceste două lumi. Adesea, Islamul a fost raportat la diverse ideologii.

În literatura colonialistă, putem identifica folosirea uzuală a termenului mahomedan, termen care are o conotaţie negativă şi jignitoare la adresa musulmanilor. Acest termen era folosit în disecările Islamului prin ochelarii normelor şi punctelor de referinţă cretină şi, evident, acesta era folosit cu scopul de a se sublinia faptul că musulmanii sunt urmaşii lui Muhammad care era văzut ca fiind un uzurpator al religiei creştine, Islamul fiiind raportat la tribalism, deşert şi cort“, prezintă Cornel Andrei Crişan.

Islamofobia, fobia faţă de Islam 

"Privind dintr-o perspectivă etimologică / lingvistică, termenul de Islamofobie este considerat a fi un neologism. Acest termen a fost identificat ca fiind folosit pentru prima dată cu conotaţii conceptuale în societatea iraniană a anului 1979. Acest termen era folosit de către mullahii iranieni, cu scopul de a acuza sau eticheta persoanele care se declarau împotriva obligativităţii purtării vălului islamic (hijab).

Aceste persoane erau catalogate ca fiind islamofobe şi împotriva Islamului şi a sistemului de valori al acestei religii. Revenind la abordarea etimologică a cuvântului islamofobie, sensul cuvântului ar putea fi rezumat în denotarea unei fobii faţă de Islam.

Acest sens etimologic, nu este prea departe de sensul conceptual al Islamofobiei deoarece frica faţă de Islam a fost, este şi va fi în continuare un factor crucial în vederea evoluţiei şi a diseminării fenomenului în sine şi a aspectelor caracteristice Islamofobiei. După cum putem observa, frica de Islam a fost dintotdeauna factorul care a dus la apariţia în unele societăţi a unor sentimente, comportamente şi atitudini ostile la adresa musulmanilor.

Acestă frică de Islam poate fi o frică iraţională cum ar fi frica de necunoscut, care, mai apoi, poate fi raionalizată printr-o dialectică argumentativă. (...) Conceptul de Islamofobie este considerat a fi un fenomen cu implicaţii negative şi, totodată, o ideologie similiară rasismului, o ideologie care promovează şi perpetuează înţelesuri şi forme negative despre Islam şi musulmani", mai afirmă Cornel Andrei Crişan.