Caz straniu în judeţul Gorj: o adolescentă are crize noaptea şi vorbeşte cu vocea mătuşii moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Localnicii din Bucureasa se tem de fenomenele stranii care au loc în satul lor
Localnicii din Bucureasa se tem de fenomenele stranii care au loc în satul lor

Localnicii din satul Bucureasa de lângă municipiul Târgu-Jiu au auzit de adolescenta despre care se spune că ar fi posedată şi vorbeşte noaptea cu vocea mătuşii care a murit în urmă cu mai multe luni. Familia refuză să discute despre această problemă şi vrea să o deshumeze pe bătrână.

O mătuşă a fetei de 16 ani ne spune că i-a fost frică să meargă şi să discute cu familia acesteia. Femeia ne povesteşte că fata uită tot ce face noaptea:„Se trezeşte noaptea şi vorbeşte mătuşa care a stat în curte cu ei şi e moartă de trei luni.

Era o femeie bună. Nu cred că s-a făcut moroi, pentru că îmi povestea şi mie mama mea că mânca animalele din curte şi pe urmă intra în familie. Ziua se comportă normal şi nu ţine minte ce vorbeşte. Am auzit că s-a făcut slujbă la biserică. Am înţeles că au fost cu ea la doctor. Fata este cuminte şi foarte respectuoasă. De o săptămână a început să facă acele crize. Mie îmi e frică să merg acolo. Nu am curaj să merg“. 

Dăneşti

O altă localnică spune că chiar cei din familie au spus că diavolul întră noaptea în trupul fetei. 

Localnicii din Bucureasa se tem să mai iese din casă 

„Eu nici nu am dormit. Îmi este teamă pentru că mai ieşim şi noi afară din casă“, a spus o vecină. 

Un alt localnic susţine că toată comunitatea este alături de adolescentă şi de familia ei: „Cunosc familia fetiţei. Este o familie model. Fata este foarte bine îngrijită. Fata este un copil model şi familia la fel. Nu ştie nimeni cum s-a întâmplat. Familia încearcă în fiecare zi să vadă ce se întâmplă cu fata. Nu se pune problema ca familia să se poarte urât cu fetiţa. Toţi vecinii suntem alături de ea. Toată lumea o susţine. Susţinem şi noi să fie deshumată moarta pentru a se vedea dacă e ceva cu ea“. 

Familia a apelat la ajutorul primăriei 

Dăneşti

Membrii familiei au cerut ajutor şi primăriei. „Am înţeles că unii dintre membrii familiei au scos în relief comportamentul ciudat al fetiţei lor, invocând chestiuni de tradiţie legate de viaţa de dincolo de moarte. Noi i-am îndrumat către poliţie sau parchet pentru a se luat o măsură. Am auzit şi eu ca toată lumea, dar ştiţi cum este lumea care amplifică totul“, a precizat viceprimarul localităţii, Marcel Bîzu. 

Vocea le dă indicii adevărate

Un martor la toate crizele adolescentei a povestit că fata nu îşi mai poate controla trupul, are tot felul de grimase şi nu vorbeşte cu vocea sa. Mai mult decât atât, aceasta le spune membrilor familiei tot felul de lucruri care se dovedesc adevărate:

Când am ajuns acolo, în jur de 12.00 noaptea, fata era în acele chinuri. Nu mai avea control asupra membrelor şi întregului corp. Avea nişte strâmbături pe care îmi e greu să le reproduc. Vorbea, dar nu cu vocea ei, ci a vecinei care a murit. După 10 minute de la intrarea noastră, fetiţa s-a liniştit şi a spus: «Gata, ieşi din mine şi plecă. Mă lasă liniştită». Fata era slăbită, pentru că nu mâncase. Cu o seară înainte fusese primarul, cu fiul care e preot şi cu încă doi. Cât au fost acolo nu au fost probleme, dar apoi a început să se manifeste. Vocea pe care o auzeau membrii familiei spunea că nu o să iese la lumină cu ce încearcă eu cu exhumare. «Dacă faceţi lucrul acesta, eu plec, dar iau şi fetiţa cu mine». Mai dădea nişte indicii pe care nimeni nu le putea ştii. Vocea a mai spus: «Nu aţi avut şi voi timp să culegeţi merele? Duceţi-vă, că am scuturat eu». S-au dus cu lanterna şi mărul era scuturat. Sau: «Trecui pe lângă voi şi eraţi la masă. Mă lovi o găină şi i-am tăiat aripile». S-au dus şi au verificat şi avea aripile tăiate. Sunt lucruri pe care fetiţa le spunea cu vocea bătrânei. Eu nu am văzut aşa ceva. Nu mi-a fost frică şi am vrut să mă conving. Numai noaptea se întâmplă, după cel de-al doilea cântat al cocoşului. Părinţii şi bunicii fetiţei sunt de o omenie rară. 

Fiul bătrânei a depus o cerere de deshumare

Valentin Butoi, fiul mătuşii moarte, a depus o  cerere pentru deshumarea acesteia. „La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, o persoană din localitatea Dăneşti a depus o cerere prin care a solicitat exhumarea mamei sale, invocând motive de ordin personal. În momentul de faţă se efectuează verificări urmând a se dispune măsurile legale“, a spus Laurenţiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Târgu-Jiu. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite