Castelul Roşianu din Gorj, readus la viaţă de Biserică. Proiectul are o valoare de zece milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Roşianu din comuna Turburea ar urma să fie restaurat Foto: Adevăul
Castelul Roşianu din comuna Turburea ar urma să fie restaurat Foto: Adevăul

Castelul Roşianu din comuna Turburea, judeţul Gorj, ar putea fi readus la viaţă prin punerea în valoare a monumentului istoric de către Mitropolia Olteniei.

Mitropolia Olteniei, care are, în prezent, în proprietate clădirea monument istoric, a întocmit un proiect în valoare de zece milioane de euro pentru restaurare şi amenajarea peisagistică a zonei şi încearcă să găsească fondurile necesare. Castelul ar urma să fie transformat în casă de oaspeţi cu 20 de camere. Complexul va avea o mănăstire, chilii, căsuţe din lemn, sală de sport şi ateliere de pictură şi olărit.

Adrian Lupu, consilier eparhial la Mitropolia Olteniei, a spus că în jurul monumentului va fi amenajat un întreg complex: „Dorinţa noastră este de a face un arc peste timp între cele două monumente, adică o clădire istorică ce urmează să fie restaurată şi un complex care acum se naşte“.

„Ar putea să se schimbe viaţa întregii comune“

Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea, a precizat că proiectul ar putea să aducă o schimbare în viaţa localităţii: „Ar putea să se schimbe viaţa întregii comune. Îmi pare rău că monumentul a ajuns în această stare, dar degradarea s-a întâmplat asta de-a lungul timpului“, a spus primarul de la Turburea, Ion Bîrcă.

castelul Rosianu foto Adevarul

Foto: Adevărul

A fost ridicat de un avocat de la Curtea Regală

Castelul are o vechime de peste 100 de ani şi a fost ridicată de boierul Dumitru Roşianu, un avocat de la Curtea Regală, după un plan al unui arhitect italian. După moartea boierului, clădirea a fost sediu de primărie, dispensar şi maternitate. Castelul s-a aflat în proprietatea Primăriei Turburea, care a decis să-l doneze Mitropoliei, din cauza lipsei fondurilor.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Eveniment caritabil organizat de Academia „Florin Mergea“, pentru un licean care se luptă cu cancerul

Protest al şoferilor din Târgu Jiu faţă de scumpirea carburanţilor. O benzinărie a fost blocată

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite