Băgat la zdup după ce a tras cu arma într-o discotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a tras cu arma în discotecă
Tânărul a tras cu arma în discotecă

Un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru că a tras cu pistolul într-un local din comuna Turburea. Suspectul este acuzat de comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. Aceste fapte au fost comise în incinta unei discoteci din comuna Turburea.

Scandalul a avut loc în dimineaţa zilei de Înviere. Poliția a fost sesizată de administratorul unei discoteci, despre faptul că la terminarea programului, după plecarea consumatorilor, în incinta localului a intrat un tânăr care a tras cu o armă neletală, mai multe focuri în aer.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea. Deşi tânărul care făcuse uz de armă, fără drept, fugise de la faţa locului, urmare a investigaţiilor efectuate în colaborare cu poliţişti ai Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase – I.P.J. Gorj, acesta a fost identificat ca fiind A.M., de 32 ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj. Din primele cercetări efectuate a rezultat că suspectul A.M., autorizat să deţină armă neletală de autoapărare, a avut un conflict spontan, în afara localului, cu P.V.C., de 35 ani, din comuna Bărbăteşti, judeţul Gorj. Acest conflict a degenerat într-o altercaţie fizică. La un moment dat, suspectul A.M. şi-a luat arma nelatală cu bile din cauciuc şi a intrat în discotecă, după persoana cu care a avut acea altercaţie. Aici, suspectul A.M. a  făcut uz de armă, fără drept, trăgând două focuri în plan vertical. În data de 16 aprilie, având în vedere probatoriul administrat în această cauză, poliţiştii au emis pe numele lui A.M., ordonanţă de reţinere pe timp de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor ultraj contra bunelor moravuri şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept", a spus Daniel Tică, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite