Aventurile lui Sever Pleniceanu, primul român care a explorat centrul Africii. Mărturii despre canibali: „Mai toate triburile se hrănesc cu carne omenească“

Sever Pleniceanu (1867-1924) este primul român care a explorat centrul Africii, în regiunea Congo - Kinshasa. El s-a născut într-o familie de mari boieri din Oltenia. „Adevărul“ vă spune povestea lui.

Sever Pleniceanu s-a născut în anul 1867, în oraşul Drobeta Turnu Severin. A fost fiul lui Ioan şi al Anei Pleniceanu. Bunicul patern a fost boierul Dumitru (Tache) Pleniceanu, care a făcut parte din Obşteasca Adunare, iar fratele său a fost un alt mare proprietar din judeţul Gorj. Este vorba de Dumitru Pleniceanu care deţinea o moşie foarte mare proprietate în localitatea Vădeni, de lângă Târgu Jiu, care se întindea pe mai bine de 2200 hectare. Mama lui Sever Pleniceanu era fiica unui alt mare boier din judeţul Gorj, Răducan Busuioceanu.

A fost atras din anii adolescenţei de cariera militară, astfel, după absolvirea liceului s-a înscris la celebra Şcoală de Cavalerie din Ypres pe care a absolvit-o în anul 1891 cu gradul de sublocotenent. „După 7 ani petrecuţi în cadrul diviziei de jandarmi călări, unde a fost avansat la gradul de locotenent, demisionează pentru a urma drumul Africii într-o lungă expediţie care a durat până în anul 1901, unde a avut ocazia să exploreze în special platoul Kuku din Congo, de unde s-a şi întors cu o bogată colecţie de arme şi unelte locale. La întoarcere a publicat notările sale de călătorie bogate în date despre situaţia în special a locuitorilor acelei zone, iar pentru aceste merite a fost primit în rândul membrilor Societăţii Geografice fiind decorat în acelaşi timp cu diferite medalii“, notează cercetătorul Dan Cismaşu.

Aventura în centrul Africii 

În urma expediţiei de pe râul Congo, cercetătorul Sever Pleniceanu a publicat lucrare intitulată „Asupra Statului Independent Congo”, care a apărut în anul 1902 la Tipografia Nicu D. Miloşescu din Târgu-Jiu. Lucrarea este păstrată în arhiva Muzeului „Alexandru Ştefulescu” şi a fost studiată de istoricul Andrei Popete-Pătraşcu.

Căpitanul Sever Pleniceanu se va angaja în armata colonială belgiană şi va investiga pentru trei ani, între 1898 şi 1901, regiunea Zairului şi Sudanului de azi, pe râul Gongo, străbătând peste 3000 km, studiind populaţiile locale (pigmei şi canibali), identificând o moluscă cu opt braţe din familia loligopsidelor, denumită „Kilima”, făcând observaţii geografice şi climatice. Un excelent documentarist, căpitanul-aventurier va relata în Conferinţa intitulată „Asupra Statului Independent Congo”, susţinută în Adunarea Generală a Societăţii Geografice Române în seara zilei de 2/15 martie 1902 şi publicată la Tipografia Nicu D. Miloşescu din Târgu-Jiu câteva luni mai târziu, notele sale de călătorie, inedite pentru europenii de acum 110 ani, cu atât mai mult pentru gorjeni, despre statul Congo, «aşezat în Africa Centrală, cu o întindere de peste două milioane km. pătraţi, cu o populaţie de aproape 30.000.000 locuitori indigeni»

menţionează Andrei Popete-Pătraşcu.

Sever Pleniceanu nu este primul român care ajunge pe continentul african. Primul român care ajunge în Africa este farmacistul sibian Franz Binder. Acesta întreprinde mai multe călătorii pe continentul negru. Prima a avut loc în anul 1849, pe Valea Nilului Alb, după care urmează expediţii pe Nilul Albastru şi, mai apoi, între bazinele fluviilor Nil şi Congo.

„Sever Pleniceanu a fost însă primul român care a călătorit prin regiunile congoleze, în centrul Africii, a cartografiat teritoriile investigate şi a făcut primele consemnări geografice şi climatice, a descris vegetaţia şi fauna, modul de organizare al triburilor de pigmei şi canibali, credinţele şi miturile din inima continentului negru“, notează istoricul Andrei Popete-Pătraşcu.

Mărturii înfiorătoare despre canibali 

În timpul expediţiei sale, Sever Pleniceanu intră în contact cu triburile de canibali şi descrie experienţa trăită în lucrarea sa „Asupra Statului Independent Congo” aflată în arhiva Muzeului Judeţean Gorj. „Aflăm din consemnările aventurierului român că «în Congo de sus, mai toate triburile se hrănesc cu carne omenească. Femeile nu sunt canibale şi nici nu pot servi de ospăţ canibalilor». La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Congo, carnea de om, în special sclavi, se vindea în târguri: «Cumpărătorul cu bucata, îşi alegea partea care se însemna pe corpul sclavului şi după ce s-au vândut toate, nenorocitul era omorât, despicat şi împărţit, iar fiecare cumpărător se ducea cu bucata lui»“, mai arată Andrei Popete-Pătraşcu.

Sever Pleniceanu era reprezentant al armatei belgiene în Congo şi îndeplinea funcţia de şef al zonei de nord din districtul Cataractelor, astfel că a cunoscut modul de organizare al triburilor de canibali. „Aflăm din consemnările sale că existau două feluri de canibali, «cei propriu-zişi, adică al acelora ce se hrănesc cu carne omenească, din obişnuinţă, ca şi cum s-ar hrăni cu orice altă carne, şi al canibalilor de ocaziune, adică al acelora ce mănâncă pe cei căzuţi în luptă, fie ei vrăjmaşi ori de-ai lor, şi pe prinşii de războiu: credinţa le este că vor dobândi tăria şi vicleşugul acestora»“, menţionează Andrei Popete-Pătraşcu. 

Sever Pleniceanu a încercat să aducă pacea între triburile de canibali şi chiar să-i determine să renunţe la acest obicei sălbatic. În lucrarea sa, exploratorul a notat că unul dintre conducătorii de trib ieşit victorios dintr-o bătălie i-a promis că nu-i va mânca pe cei învinşi şi i-a îngropat, însă, noaptea, şi-a încălcat cuvântul şi i-a dezgropat pe cei ucişi în luptă şi carnea lor a fost împărţită. 

Tutorii au înstrăinat o parte din avere

Sever Pleniceanu a rămas orfan chiar de copil. Părinţii au decedat la scurt timp după moartea bunicului său, astfel că Sever Pleniceanu şi sora lui, Ecaterina, au fost crescuţi încă de mici de către diferiţi tutori. Aceştia aveau obligaţia de a administra şi imensa avere moştenită. Tutorii au mai vândut din avere, în special munţii şi mai multe imobile din Târgu Jiu. La majorat, cei doi fraţi şi-au împărţit averea rămasă. Este vorba de mii de hectare de terenuri aflate în cea mai mare parte pe raza comunelor Băleşti şi Drăguţeşti.

„Pe partea lui de moşie, căpitanul Sever Pleniceanu şi-a dezvoltat o exploatare sistematică pe care o făcea în regie cu membrii celor 200 de familii care locuiau pe această proprietate pe care se cultiva grâu, orz şi rapiţă de o calitate superioară, dar şi plante furajere. Acesta deţinea la această moşie toată gama de unelte agricole necesare la exploatare precum şi două pătule cu o capacitate de depozitare foarte mare“, mai notează Dan Cismaşu.