FOTO Au stat la coadă ca să intre în „Labirintul Anticorupţiei“

FOTO Au stat la coadă ca să intre în „Labirintul Anticorupţiei“

Gorjenii au stat la coadă ca să intre în labirint

Sute de persoane au vizitat „Labirintul Anticorupţiei“, care a fost amplasat ieri, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu. Vizitatorii au aflat care sunt infracţiunile de corupţie şi au completat un chestionar.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Gorjenii au stat la coadă ca să intre în „Labirintul Anticorupţiei“. În numai o oră, aproximativ 200 de persoane au intrat în labirint. „În general, cunoşteam faptele considerate în categoria celor de corupţie, dar am aflat şi lucruri noi. Din păcate, corupţia este la tot pasul la noi în ţară“, a spus unul dintre vizitatorii labirintului. „Este o acţiune care are loc în 12 oraşe din România, am venit aici fiind invitaţi şi de către Prefectura Gorj şi de autoritatea din domeniu. Asociaţia Pro Democraţia alături de alţi doi parteneri îşi doreşte să conştientizeze cetăţenii să nu comită fapte de corupţie. Labirintul anticorupţie este pentru prima dată la Gorj şi are drept scop informarea cetăţenilor şi conştientizarea lor. Avem un tel verde la care oamenii pot sesiza faptele de corupţie. Şi cel care ia mită şi cel care dă mită sunt vinovaţi. Aceste fapte sunt pedepsite de lege. Cele mai multe sesizări vizează fapte de corupţie din domeniul justiţiei, al sănătăţii şi al sistemului de învăţământ. Vorbim de situaţii în care sunt puşi cetăţenii când au de a face cu administraţiile publice, alte instituţii publice. Cele mai multe sesizări sunt în justiţie, sănătate. Avem un sondaj unic: patru cilindri, cu patru instituţii şi invităm cetăţeanul să toarne o cană cu apă în cilindrul pe care îl consideră cel mai corupt!”, a spus de la Iuliana Iliescu, reprezentant al Asociaţiei Pro Democraţia.
 
În sănătate este cea mai mare corupţie
 
„Labirintul Anticorupţie” a putut fi vizitat joi, între orele 11.00 şi 16.00. La intrare, organizatorii le-au înmânat gorjenilor un chestionar în care au identificat varianta corectă, iar la ieşire au primit materiale informative şi obiecte promoţionale. În faţa labirintului, gorjenii au fost invitaţi să toarne în vase care reprezentau diferite domenii considerate a fi cele mai corupte. Cei mai mulţi participanţi au ales să toarne apă în vasul reprezentând sănătatea şi justiţia. „Avem un sondaj unic: patru cilindri, cu patru instituţii şi invităm cetăţeanul să toarne o cană cu apă în cilindrul pe care îl consideră cel mai corupt!”, a spus de la Iuliana Iliescu.

 

 
Imagini din aceeasi galerie
  • Vizitatorii au fost informați cu privire la faptele de corupție
  • În sănătate și justiție este cea mai mare corupție, conform opțiunilor gorjenilor
  • Chestionarul pe care vizitatorii l-au completat
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările