Animale preistorice monstruoase din Oltenia: rinocerii lânoşi, mamuţii şi mastodonţii, sălbăticiunile care au trăit în zona Gorjului acum milioane de ani

Pe teritoriul Gorjului au fost găsite oseminte de mamut

Pe teritoriul Olteniei au trăit o serie de animale preistorice chiar de mari dimensiuni, cum ar fi mamutul, mastodontul şi elephas, strămoşii elefantului actual, precum şi rinocerul lânos, gazela sau bourul.

În urmă cu milioane de ani, în zona Olteniei vieţuiau mamutul, mastodontul şi elephas, animale de mari dimensiuni considerate strămoşii actualului elefant. „Pliotragus Ardeus“, strămoşul gazelei, a trăit tot în zona din sud-vestul ţării în urmă cu peste două milioane de ani. În peşteri trăiau ursul de cavernă, vulpes canis, capra ibex, păsări.

Pe terioritoriul Gorjului s-au găsit mai multe oseminte provenite de la aceste animale preistorice, dispărute demult, care au fost restaurate şi determinate din puncte de vedere al vechimii în loboratoare specializate şi de către specialişti de renume, fiind apoi expuse în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie. Cel mai valoros exponat este strămoşul gazelei, care datează de acum trei milioane de ani, o piesă rară (în Europa s-au mai găsit doar câteva exemplare)

Rinocerii lânoşi şi mastodonţii

Mamuţii sunt mamifere aparţinând familiei Elephantidae, din ordinul Proboscidienilor, adică animale cu trompă. Pe teritoriul României au trăit mai multe specii de mamut: celebrul mamut lânos, mamutul de stepă şi Mammuthus meridionalis.
 

Mamutul avea o blană de păr lung şi des, care se îngroşa pe abdomen şi în zona membrelor, pentru a putea rezista climei reci. Era înzestrat cu o pereche de colţi lungi cu care putea căuta prin zăpadă crengi şi lăstare. Pe timp de vară, mamuţii se adunau în turme mari şi străbăteau distanţe întinse în căutarea hranei. Mamutul constituia o importantă sursă de hrană pentru omul primitiv, având în vedere enorma cantitate de carne şi grăsime. Pentru a-l putea vâna, oamenii peşterilor se adunau în grupuri mari şi atrăgeau mamutul într-o groapă mascată de crengi.

Mastodonţii fac parte tot din familia animalelor cu trompă. Erau animale asemănătoare cu mamuţii lânoşi. Se distingeau de aceştia prin faptul că aveau patru defense îndreptate înainte, iar pe maxilare aveau molari mamelonaţi. 

Elephas este unul din cele două genuri din familia Elephantidae. Are o singură specie supravieţuitoare, elefantul asiatic. Elephas este foarte apropiat de mamut. În judeţul Gorj s-au găsit resturi osoase atât de la mastodonţi, cât şi de la elephas.

Gazella este strămoşul actualei gazele, care trăieşte în prezent în Asia şi Africa. Denumirea vine de la un cuvânt persan care înseamnă elegant şi rapid. 

Pe teritoriul Gorjului s-au găsit, în urmă cu doar câţiva ani, lângă o carieră minieră, fragmente osoase aparţinând unui rinocer lânos. Manidibula a fost restaurată şi este expusă în cadrul muzeului. Ultimii rinoceri lânoşi au trăit, conform studiilor recente, în vestul Siberiei, la sfârşitul epocii de gheaţă. Un exemplar ajungea la o lungime de aproape patru metri, iar înălţimea medie depăşea trei metri.

Ursus spelaeus sau ursul de cavernă a trăit în perioada ultimei glaciaţiuni, în urmă cu 2,6 - 2,7 milioane de ani. A preferat peşterile ca adăpost în timpul hibernării, tot aici crescându-şi puii. O serie de fragmente osoase au fost fost găsite în Peştera Muierilor, din comuna gorjeană Baia de Fier. Ursul de cavernă atingea 2,5–3 metri, lungime, şi înălţimea de 1,7 m. Greutatea era cuprinsă între 400–600 kilograme. Acest urs era mult mai mare ca ursul brun.

Vulpes canis şi capra ibex sunt strămoşii vulpii şi al caprei negre. 

Descoperiri în Peştera Polovragi şi Peştera Muierilor 

În Peştera Muierilor şi în Peştera Polovragi au fost făcute mai multe descoperiri importante.

„În Peştera Muierilor s-au găsit multe oase de ursus spelaeus, ursul de cavernă care a trăit a până acum 15.000-20.000 de ani, şi alte animăluţe contemporane cu el din comuna primitivă, care au fost contemporane şi cu homo sapiens, cum ar fi vulpes canis, capra ibex, păsări. În Peştera Polovragi s-au găsit rămăşiţe de vulpes canis, capra ibex şi păsări. Intrarea era foarte grea în Peştera Polovragi, se făcea pe un horn. Şi-au împărţit teritoriile. Odată cu omul au trăit urşii de cavernă, strămoşii caprelor negre, vulpilor şi lupilor actuali“, ne explică Felicia Bantea, geolog din cadrul Muzeului Judeţean Gorj. 

Fragmentele osoase de gazelă, cel mai valoros exponat

Felicia Bantea a fost prezentă la descoperirea osemintelor de gazelă. „În zona Logreşti, acolo unde sunt sonde, s-a găsit un craniu de gazelă. Chiar eu am fost acolo în anii 90, iar când am recoltat craniul şi o labă, pentru că a murit cu botul pe labe. Craniul l-a luat muzeul de la Craiova pentru că sondele ţineau de Dolj şi s-a împărţit exemplarul. Are o vechime de câteva milioane de ani.

Gazela este cel mai valoros exponat din cadrul muzeului, prin raritate. Vlad Codrea, profesor de la Universitatea Babes Bolyai, care s-a ocupat determinarea pieselor, mi-a precizat că în toată Europa ar fi şapte-opt exemplare, din care două trei se găsesc în ţara noastră. Este o piesă care merge spre tezaur. Este strămoşul gazelei. Era o specie cu coarnele foarte apropiate. A fost găsit doar cu un corn şi cu o bucăţică alături“, a precizat muzeograful. 

Craniul de bour găsit lângă Târgu Jiu

În apropiere de Târgu Jiu s-a găsit un craniul de bour.

„La Turcineşti s-a găsit craniul de bour. Bourul era mai mare decât fauna actuală. Este strămoşul boilor şi vacilor actuali, dar pentru că era mare şi bun a dispărut în secolul al XVII-lea prin vânare intensivă. Vine din preistorie“, a spus Felicia Bantea. 

Pe teritoriul judeţului Gorj au avut loc descoperiri foarte importante. „Strămoşii elefanţilor - mamut, mastodont şi elephas - s-au găsit în Gorj. Mamut, mastodont şi elephas sunt în această ordine strămoşii actualului elefant, care rămâne cel mai mare animal din fauna existenţă“, mai spune Felicia Bantea. 

Cum au dispărut 

Potrivit specialistului gorjean, animalele preistorice au dispărut prin schimbarea climei, autodistrugere sau prin vânarea de către oameni. 

„Cele de mici dimensiuni au dispărut prin schimbarea climei. Apele au secat şi aru rămas fără habitat. Mă refer la conglomeratele de cochilii, de melci şi scoici. Cele mari au dispărut prin procesul de destructurare şi autodistrugere. S-au mâncat între ei. De exemplu, urşii s-au blocat în grote. Se măriseră şi aveau chiar şi patru metri, încât au prăbuşit anumite părţi din peşteri, aşa cum s-a întâmplat la Peştera Urşilor din Apuseni. La o dinamitare, în urma unor lucrări, a căzut un perete şi atunci s-a descoperit peştera plină de urşi, care erau urcaţi şi pe pereţi. Se măriseră foarte mult şi şi-au distrus habitatul“, a mai spus Felicia Bantea.