Alee din parc distrusă de „Doreii“ de la societatea Primăriei Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O alee din parcul „Insuliţă“ din municipiul Târgu Jiu a fost distrusă chiar de către lucrătorii societăţii Edilitara, aflată în subordinea Primăriei. Angajaţii au intrat cu o maşină de tonaj pe aleea parcului, iar pavelele au cedat sub greutatea maşinii.

Lucrătorii societăţii Edilitara au intrat cu camion pentru amplasarea mai multor lucrări de artă care au fost realizate în cadrul taberelor de sculptură care s-au desfăşurat în municipiul Târgu Jiu. Pavelele au cedat însă şi aleea a fost pur şi simplu distrusă. 

„S-a intrat acolo în timpul serii şi al nopţii şi a rezultat ceea ce se vede. Domnul primar nu a fost informat cu privire la ce ar urma să se întâmple. A aflat în această dimineaţă despre situaţia creată şi a dat dispoziţie ca aleea să fie reparată până în această seară. Lucrările de artă au avizele necesare pentru a fi amplasate“,

a spus Ana Maria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite