Alcoolismul la români în urmă cu peste un secol. „Să recunoaştem că poporul nostru e alcoolic“
0
În Transilvania, la jumătatea secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dependenţa populaţiei de alcool, în special a celei din mediul rural, a fost consemnată istoric ca fiind foarte mare. Drept urmare, au început să apară diferite măsuri împotriva alcoolismului.
Tehnica distilării băuturii pătrunde în Transilvania în secolului al XVII-lea şi se dezvoltă ulterior. Cu această metodă, alcoolul trece într-o nouă fază: „Astfel, dacă în epoca în care berea era băutura favorită în societate, alcoolul nu era considerat o problemă socială majoră, schimbarea în registru se produce odată cu elaborarea şi răspândirea metodelor de distilare a acestuia. Dependenţa faţă de acest drog psihoactiv cunoaşte o sporire, ajungându-se odată cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi, mai ales, secolul al XIX-lea să fie considerat o boală şi să fie întrebuinţat în gamă modernă conceptul de alcoolism.
Momentul apariţiei băuturilor distilate, folosite la început în scopuri terapeutice, constituie un moment de cotitură în istoria practicii consumului de alcool, determinând în situaţia excesului său şi, mai ales, luându-se în calcul efectele sale, reacţii de contracarare. Percepţia, multă vreme, a băuturilor distilate ca reprezentând principalul pericol (rachiul – titrat de la 40 grade), pe când cele fermentate (berea sau vinul – până la 16 grade) înţelese ca fiind neprimejdioase, explică până la un punct, manierele şi strategiile acţiunii antialcoolice, cel puţin pentru secolul al XIX-lea. (…)
Din datele care le deţinem, se pare că tehnica fabricării alcoolului distilat pătrunde în Transilvania cândva în secolul al XVII-lea, crescând ca şi practică în secolele care urmează. Astfel, David Prodan sublinia la un moment dat, discutând despre practica crâşmăritului în secolul al XVII-lea o serie de hotărârii ale dietei transilvane privind controlul producţiei de băuturi distilate în comparaţie cu cele fermentate (vinul). Pentru aceiaşi chestiune, este elocventă o luare de poziţie împotriva consumului de alcool în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care localizează şi el secolul al XVII-lea ca epocă a pătrunderii băuturilor distilate în Ardeal“, arată istoricul Marius Rotar în lucrarea „Apa care arde în flăcări. Dimensiuni ale alcoolismului în Transilvania celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, specialist în istoria şi antropologia morţii“.
Flagelul alcoolismului
Flagelul alcoolismului începe să devină din ce în ce mai stringentă în societate şi se înregistrează şi primele luări de poziţie.
„Tematica consumului excesiv de alcool, ajunge în atenţia societăţii transilvănene, ca şi ecuaţie de gradul I, abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea deşi o serie de semnale asupra sa pot fi identificate şi în perioada anterioară. Explicaţia acestui fapt constă în dilatarea consumului de alcool distilat, ceea ce impune spre exemplu o primă luare clară şi largă de poziţie împotriva flagelului la 1854, cel puţin pentru românii transilvăneni. (...) Preotul D. Voniga menţiona în legătură cu flagelul alcoolimsului: «(…) să recunoaştem, că poporul nostru e un popor alcoolic, în care patima beţiei, cu toate urmările ei triste, a prins rădăcini adânci şi trainice. Şi din păcat păcat se naşte; iar răsplata cea dreaptă şi sigură a celor în păcate îşi tângesc viaţa lor fără nădejde, este moartea morală». În termeni similari pune problematica şi George Bariţ, aducând şi el în discuţie corelaţii cu zone exotice şi scenarii extreme deopotrivă, într-un articol publicat în 1879:
[…] stau cu zilele întregi cu popa cu tot în cârciumă…, bând la vinars amestecat cu vitriol, până ce stau să le iasă ochii din cap. Femeile lor sunt tot aşa de beţive; acestea cară mereu… bucate cu coş cu şurţa sau catrinţa pentru rachiu puturos, pe care apoi îl beau acasă unele cu altele, împărţind şi la băieţi, curat aşa cu fac sălbaticii roşii din America sau negri cafri din Africa meridională, a căror rasă va dispărea peste puţin, exterminată mai mult numai prin beţie”
La nivel individual efectele alcoolismului sunt subliniate în epocă în aspecte amănunţite, uneori prezentate inclusiv sub formula unor prelegeri populare cu un efect persuasiv. Este cazul prelegerilor ţinute sub egida ASTRA, publicate apoi în oficiosul Transilvania, o practică în crescendo de-a lungul perioadei cercetate. Consumul excesiv de alcool afectează totalitatea organismului uman, putând fi identificată astfel ca şi o posibilă explicaţie a tuturor rele ce îl afectează.
Ca atare «celea mai văzute, celea mai dureroase efecte ale beuturilor spirtoase se arată asupra sistemului nervos […]; sensibilitatea e supusă în acelaşi grad la o mulţime de morburi […], beuturile spituoase au o influenţă şi asupra vederii şi a auzului […], alcoolul alterează şi vatămă şi sângele omului […], au influinţă păgubitoare şi asupra încheieturilor şi a oaselor». Stomacul, ficatul, splina, plămânii sunt direcţi expuşi unor pericole deosebite, situaţie în care. spre exemplu, imaginea focului ca şi explicaţie a efectelor negative poate să apară.
Alcoolul, asemuit cu focul
Alcoolul a fost asemuit cu focul. „ Spre exemplu, la 1844 Pavel Vasici identifică drept «gătirea beuturilor spirtoase», un «mijloc stricător de viaţă», întrucât «[…] este foc curgătoriu ce beau oamenii din trânsele, căci măresc consumţia vieţii într’un mod înfricoşat şi fac viaţa în înţelesul drept, un proces arzătoriu […]». Cât priveşte documentele oficiale ale epocii, este elocventă cuprinderea corelaţiei moarte-alcool-foc, la nivelul registrelor de stare civilă, sub formula arhaică a celei mai simple limpezirii a efectelor negative ale consumului: aprinderea alcoolului în organism, ca şi cauză a morţii. Or, cum a demonstrat Gaston Bachelard, o asemenea formulă, incendii spontane, ca şi pedeapsă îngrozitoare a alcoolismului, încetează aproape total în secolul al XIX-lea, devenind «treptat metaforice» şi mai mult «dau naştere unor glume despre feţele aprinse ale beţivilor»“, arată Marius Rotar.
Preoţii s-au confruntat cu viciul alcoolului
Viciul alcoolului s-a extins chiar şi în rândul preoţilor. „La nivel individual, privind efectele consumului excesiv de alcool importante pentru ancheta de faţă sunt sursele inedite ce privesc, spre exemplu, cazuri de divorţ datorate unui asemenea viciu. (… ) Sugestive sunt cazurile unor preoţi acuzaţi de alcoolism, evident, determinând reacţii dure din partea comunităţilor. Incidentele nefiind singulare în epocă, consemnate la Galda de Jos la 1886, Coşlariu, la 1888, parohia Baciu în 1896, parohia Cetea, sau cele de la parohia ortodoxă din Sohodol, sau cea greco-catolică de la Oiejdea ş.a.m.d. sunt relevante, din perspectiva enunţată, accentuând răspândirea peste toate straturile comunităţii româneşti transilvănene a alcoolismului. Cazurile de alcoolism în rândurile preoţilor sunt relevante şi sub aspectele care instituie o distanţă imensă între preotul ca şi model şi ceea ce acesta putea ajunge, având o anumită conduită evident greşită. O direcţie de acest fel fusese certificată din punct de vedere canonic, în cazul Bisericii greco-catolice transilvănene, la începutul secolului al XIX-lea prin deciziile sinoadelor din 1821 (canonul 3 : «Parohii mai vârtos de beutură în crâşmă să se contenească, ca această tagma nu-i de împreunată cu beţia (care areare ori se întâmplă) şi strică cinstea preotului înaintea poporenilor») sau din 1825 (canonul 5 ce interzicea şi pedepsea pe preoţii şi protopopii care intră în cârciumi)“, mai arată istoricul.
Munca ţăranului fără alcool era de neconceput
Alcoolismul se identifica cu sărăcia. Alcoolul intrase în comportamentul ţăranului român, astfel încât era de neconceput munca fără alcool. „Se poate astfel observa că pentru românii transilvăneni ai vremii alcoolismul sau practica de a bea alcool era o ecuaţie care se ancora, în opinia contemporanilor vremii, de o manieră aproape perfectă cu sărăcia şi propria ignoranţă, la care se adaugă uneori credinţele greşite conturate faţă de un asemenea viciu. (…) Asemenea atitudine poate naşte inclusiv sentimente de compasiune, din partea locutorilor, surprinşi de nivelul ignoranţei existent în mediile rurale: «Bietul ţăran e sufleteşte total convins, că el Doamne fereşte n’ar putea cosi ziua întreagă fără a bea de 4 ori rachiu; de mâncare e îndestulit şi cu o ceapă, ori teci de ardeiu şi un bulbuc de mămăligă; mâncarea ca mâncarea, rachiul răspunde, suna zicala lui» (n.r. – preotul Voniga). Alături de aceste motive, D. Voniga identifica şi altele care întregesc tabloul cauzelor care determină aderenţa la un asemenea viciu: dorinţa de sociabilitate a indivizilor care determină ca locurile de realizare a contactelor inter-umane să fie birturile. În consecinţă, un asemenea loc este identificat ca şi un impuls fundamental înspre pierzanie, într-o dinamică la început lentă, iar apoi din ce în ce mai rapidă“, precizează Marius Rotar.
Ce sume erau cheltuite pe alcool
Statisticile la nivel micro, care, spre exemplu, priveau Comitatul Alba Inferioară (cu o populaţie de 79% români, în majoritate vieţuind în mediul rural), dezvăluiau faptul că suma cheltuită într-un an pentru procurarea alcoolului ar fi fost suficientă în scopul de a asigura traiul tuturor învăţătorilor din zonă. În termeni similari punea problema D. Voniga, tot la un nivel micro, arătând că într-o comună transilvană din epocă cum era Gyirok, «cel puţin 200 (din 2400 locuitori câţi comuna îi are) de oameni muncitori şi fără avere, cari în fiecare zi fac o risipă de 10 cr. (20 bani) daţi pe băutură […] în 20 de ani ar face 3 sute de mii coroane, cu care sumă şi-ar putea răscumpăra chiar şi de 2-ori pământul, fără de care comuna întreagă tânjeşte şi se luptă cu mizeria şi cu lipsa de pâne». Consecinţa unei atari stări de lucruri pe durată mai lungă căpăta valenţele unui dezastru, nu doar pentru contemporani, ci şi pentru urmaşii acestora“, menţionează istoricul.
Atitudini antisemite pentru reducerea alcoolismului
Pentru a reduce fenomenul alcoolismului se manifestau atitudini antisemite. „Manifestări antisemite de acest fel, se pot regăsi în epocă în situaţia în care, după cum o relevă unele surse, majoritatea birturilor şi cârciumilor din epocă erau «ţinute» de către evrei. Or, aceştia se dedau la anumite practici care creau situaţii neplăcute, prompt sancţionate de către unii contemporani, care astfel nu se sfiiau să adopte un ton lipsit de menajamente şi de îngrijorare, deopotrivă. Astfel, singurul câştigaţi din ecuaţia alcoolului erau consideraţi evrei: „Folos au crâşmarii care aproape toţi sunt evrei. Dar pentru acea ne-a dat Dumnezeu mintea, ca s’o stricăm şi hăbăucim în crâşmele jidanilor? Pentru aceea lucrăm din zori de zi şi până seara în năduf, ger, pre vreme bună şi ploioasă, ca jidanii, să mănânce lamora rodelor nostre, er noi nici mălaiu să n’avem de ajuns ? […] Pentru aceea locuim noi în case amărâte, în colibe, ca din munca noastră să ridicăm curţi şi palate, acelora cari aşteaptă. […] Pentru aceea am moştenit ori câştigat pământul ca fiii noştri sa-l muncească nu ca stăpâni, ci ca servitori ?”(n.r. – articol din publicaţia Răvaşul din anul 1903).“, mai prezintă Marius Rotar.
Măsuri luate de stat împotriva alcoolismului
Statul a intervenit prin mai multe măsuri pentru a combate fenomenul alcoolismului: „În cazul spaţiului Ungariei şi implicit al Transilvaniei elocvente privind o acţiune a Statului/Puterii împotriva alcoolismului sunt o serie de reglementări din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Prin urmare, prevederile care le vom prezenta pe scurt, trasează cadrul legal de tratate a problematicii, în situaţia în care, spre exemplu Ungaria, în viziunea unor contemporani ai epocii, apărea ca şi „una dintre cele mai alcoolizate ţări” (D. Voniga):
1. Interzicerea frecventării birturilor băieţilor sub 15 ani şi a fetelor sub 14 ani; «birtaşul, care sufere în localul său astfel de băeţi şi fete, precum şi părinţii şi tutorii, cari permit acestor minori să petreacă în birturi, se pedepsesc cu amende de bani de până la 100 coroane ori 5 zile închisoare».„Birtaşul” nu poate da băutură pe credit mai mare de valoare de 4 coroane.
2. Nu este permisă funcţionarea birturilor în apropierea bisericilor şi a şcolilor. În timpul serviciului divin, ori a procesiunilor religioase, trebuie închise toate birturile aflate în apropriere, unde se vindea rachiu. Scandalul provocat de beţiv se pedepsea cu amendă (50 coroane). Îmbătarea cu intenţie cu băutură spirtoasă atrage după sine pedepse şi chiar poate duce la retragerea licenţei pentru „birtaş”.
3. Controlul strict al calităţii alcoolului produs astfel încât aceasta să nu devină un pericol pentru populaţie. Stabilirea unei ore până la care localurile pot fi frecventate şi regularizarea jocurilor de noroc în aceste spaţii.
4. Invalidarea alegerii de deputaţi dietali dacă aceştia au tratat cu băutură şi mâncare alegătorii etc. Implicarea şcolilor în acţiunile şi educaţia antialcoolică – o chestiune extrem de importantă care la rândul său implică mai multe momente, cum ar fi circulara nr. 1125 din 24 Aprilie 1903, prin care Ministerul Ungar al Cultelor şi Instrucţiunii Publice recomanda învăţătorilor şi profesorilor de la toate şcolile să combată alcoolismul arătând elevilor efectele negative ale acestuia, plus recomandarea a se înfiinţa reuniuni de temperanţă; circulara din 28 Aprilie 1903 din partea aceluiaşi Minister Ungar pentru combaterea alcoolului în şcoală (broşuri antialcoolice anexate manualelor de citire şi anatomie, manualele de pedagogie, geografie, biologie care nu conţin capitole sau anexe cuprinzând tematica nu sunt considerate valabile); înfiinţarea asociaţiilor de tineret unde era interzisă consumarea băuturilor alcoolice, ordinele aceluiaşi minister din 1911 şi 1912 pentru ca în fiecare şcoală să fie rezervată o zi pentru a se expune elevilor consecinţele consumului de alcool, având la bază un model de asemenea prelegerii – parohia Bărăbanţ din comitatul Alba Inferioară stabilea data de 30 Octombrie 1912, când în locul orelor obişnuite cadrele didactice vor ţinea prelegeri antialcoolice-, recomandarea achiziţionării de către biblioteci şi cadre didactice a unor lucrări antialcoolice, ţinerea de către medici şi catiheţi a unor prelegeri antialcoolice în fiecare şcoală, verificarea de către inspectorii regeşti a acţiunilor antialcoolice desfăşurate în şcoală etc. Prin aceste măsuri se poate remarca stabilirea învăţământului antialcoolic, ca şi o acţiune direct coordonată şi realizată sub tutela Statului/Puterii“, se mai arată în lucrarea „Apa care arde în flăcări. Dimensiuni ale alcoolismului în Transilvania celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea“.
Biserica, angrenată împotriva alcoolismului
Biserica a fost angrenată în acţiunile anti-alcoolice, având un rol important în comunitatea rurală. „Printre diversele mijloacele utilizate de către bisericile transilvane de combatere a alcoolismului se pot enumera: diverse circulare prin care se combătea alcoolismul, se propuneau înfiinţarea reuniunilor de temperanţă sau se impunea preoţilor să ţină prelegeri antialcoolice enoriaşilor. În aceeaşi categorie intră şi diversele atingeri ale aspectelor care derivă, ca şi pericol, din consumul excesiv de alcool, prezente la diverse exerciţii sau misiuni spirituale. În acest caz, subiectul enunţat, beţia, se includea perfect între alte primejdii ce ameninţa creştinul.
Presa de factură religioasă devine un mijloc utilizat de preoţi pentru a acţiona în aceiaşi direcţie, fie prin diverse articole publicate sau, de pe altă parte, prin predici populare de combaterea a viciului consumului excesiv se alcool. Importante apar şi acţiunile Bisericii romano-catolice transilvănene în domeniu ce cunosc un imbold esenţial după 1900 sub influenţa unor modele occidentale, care produc o serie de iniţiative în Ardeal: după congresul internaţional antialcoolic de la Bremen din 1903, s-a înfiinţat Uniunea Internaţională a preoţilor catolici abstinenţi şi totodată se decide ca episcopii să numească dintre preoţii diecezei câte un inspector, care să iniţieze parohiile pentru înfiinţarea unor societăţi antialcoolice. Ca urmare preoţimea catolică maghiară cu prilejul congresului catolic din 1911 şi sub patronajul episcopului conte Majalth din Alba Iulia şi a doctorului Fischer-Colbrie, a pus bazele unei societăţi antialcoolice regnicolare. Aceasta se dorea a deveni un exemplu pentru toţi preoţii romano-catolici din comitate pentru o mai eficientă luptă împotriva viciului consumului excesiv de alcool“, prezintă istoricul.
Au luat fiinţă reuniuni antialcoolice
Au început să ia fiinţă, la începutul secolului al XX-lea, anumite grupuri pentru combaterea alcoolismului. Unele militau pentru abstinenţa totală, iar altele pentru un consum temperat. „Prima chestiune referitoare la tematica reuniunilor de temperanţă apare vizavi de titlul şi scopul acestora, plus mijloacele avute în vedere pentru atingere respectivului ţel. Din acest punct de vedere, se impune diferenţierea pe care Izidor Marcu şi Ştefan Roşianu o identificau la începutul secolului al XX-lea între reuniunile de abstinenţă şi reuniunile de temperanţă.
Primii susţineau că singurul remediu împotriva alcoolismului era abstinenţa totală de la băuturi alcoolice, iar ceilalţi considerau îndeajuns şi moderaţia în uzul băuturilor alcoolice. Elocvente într-o asemenea direcţie sunt şi argumentele aduse de cele două tabere, între care nu trebuie imaginată ca şi fiinţând o dispută extinsă, ci mai degrabă una moderată, dat fiind scopul comun pe care acestea îl urmăreau. La nivelul acestor forme de asociere voluntară antialcoolică (reuniuni) transilvănene distincţia între abstinenţă şi temperanţă nu pare a constitui vreo problemă, în situaţia posibilităţii coabitării acestora. Astfel, criteriul în funcţie de care se realizează diferenţierea între membrii acestor reuniuni este renunţarea totală sau moderaţia în consumul de alcool, unde, cel puţin, în aparenţă, pentru ultima dintre categorii ar putea apărea dificultăţii de definire.
Însă chestiunea se rezolvă într-o manieră satisfăcătoare, deoarece cei care îşi iau angajamentul de a deveni temperaţi, ca şi membri ai unei reuniuni se angajau «să nu bem […] nici un fel de vinars decât cu medicină, în cazuri grave, cu recomandaţia medicală». Astfel, alcoolul distilat şi reţinerea de la consumul său devine linia de demarcaţie între cei care aderau ca şi membri la asemenea reuniuni. În ceea ce priveşte persoanele care se declarau temperate, existau prevederi exacte, pentru a se evita confuziile referitoare la cantitatea de alcool fermentat ce o puteau consuma: «La masă şi în timpul mâncări nu vom bea mai mult de trei dc. L. de vin (cu prilejuri mai rar, bunăoară la o nuntă ori un banchet putem bea până la ½ litră vin)»“, precizează Marius Rotar. Membrii acestor reuniuni aveau obligaţia să respecte nomele specifice fiecărui grup.
Majoritatea membrilor se vor înscrie ca şi temperaţi cu o medie de asumare a acestui statut de circa 2 ani.
Alcoolismul în presa şi literaturii vremii
Presa vremii joacă a contribuit şi ea la crearea unui curent de opinie antialcoolic, prin numeroasele ştiri asupra subiectului. Importante sunt şi reclamele, care la un moment dat încep să cuprindă o serie de remedii miraculoase împotriva alcoolismului.
„Nici literatura românească transilvăneană a vremii nu este străină de problematica consumului de alcool. Astfel, inclusiv în revistele culturale de la sfârşitul secolului apar unele referinţe asupra subiectului, într-o notă negativă de prezentare a acestora. Astfel, serie de construcţii de acest gen ating chestiunea raportându-se la profilul general al epocii. Însă cea mai semnificativă surprindere a problematicii alcoolismului pentru un discurs literar românesc transilvănean al vremii, provin dinspre Ioan Agârbiceanu şi Octavian Goga. Ambii autori vor utiliza ca şi tema a creaţiilor lor literare subiectul alcoolului, iar explicaţia acestui fapt poate rezida în modalităţile în care aceştia s-au considerat ei înşişi legaţi prin operele de lumea rurală transilvăneană a timpului. Nuvele scrise de către Ioan Agârbiceanu cum ar fi Mătuşa Stana sau Ghiuţu, rămân semnificative pentru direcţia semnalată mai sus. Pentru prima dintre nuvele lui Ioan Agârbiceanu ilustrativă este imaginea birtului, personajul care este supus patimii de a bea şi modalitatea în care se finalizează creaţia.
Se încarcă comentariile...
