Administratorul unei firme, târât pe o distanţă de 20 de metri de maşina pe care o repara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nefericitul eveniment a avut loc ieri, în comuna Drăguţeşti, iar la faţa locului au ajuns şi inspectorii de muncă, întrucât victima se afla în timpul serviciului în momentul producerii accidentului.

Ieri, la ora 11.30, colegul victimei a sunat la 112 şi a cerut ajutor. „Secţia 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de C.V., de 36 ani, angajat al unei societăţi comerciale din municipiu, cu punct de lucru în comuna Drăguţeşti, despre faptul că administratorul societăţii, L.I., de 56 ani, din localitate, a suferit un accident de muncă. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că victima, în timp ce verifica pompa de injecţie de la o autoutilitară, a efectuat o manevră de pornire, iar aceasta, nefiind asigurată corespunzător, s-a pus în mişcare, agăţându-l roata stânga faţă şi târându-l circa 20 de metri", a precizat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat cercetări la faţa locului şi urmează să ia măsuri în acest caz.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite