„Acţiunea 7000“ sau cum a ajuns Gorjul un Eldorado pentru muncitorii din toată România

În anii '80, România se confrunta cu o criză energetică, iar familiile au fost nevoite să diminueze cu 20% consumul de energie electrică, după cum arată istoricii.

În contextul crizei energetice, judeţul Gorj a devenit un imens şantier naţional, organizat sub deviza „Ţării cât mai mult cărbune“. Astfel, spre judeţul Gorj au început să pornească muncitori din toate judeţele ţării. „În anul 1978 este deschis un grandios şantier al tineretului în bazinul carbonifer al Olteniei. (...) Prin şantierul respectiv au trecut 8500 dfe brigadieri între care 2800 de muncitori calificaţi în minerit, 3350 şi studenţi; 1400 din voluntari au obţinut calificări în diverse specializări pentru extracţia cărbunelui. Au lucrat în bazinul carbonifer al Gorjului tineri din toate cele 39 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. (...) Tot la solicitarea conducerii partidului comunist în cele trei bazine carbonifere gorjene au fost aduşi muncitori din mai multe judeţe ale ţării. Transferul de forţă de muncă spre Motru, Jilţ şi Rovinari s-a încadrat în aşa numita acţiune de întrajutorare muncitorească şi a purtat numele generic de «Acţiunea 2000» în 1980 şi «Acţiunea 7000», începând din 1981. La cifra 7000 s-a ajuns trecându-se prin «Acţiunea 3000» şi «Acţiunea 6000». În cadrul acestor acţiuni se producea un masiv exod de forţă de muncă din Moldova, Bihor, Tulcea etc. spre minele de cărbune din Gorj“, notează istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflecată în mentalul colectiv“. 

Muncitorii nu au venit benevol

Muncitorii nu au venit de bună voie să muncească în carierele de cărbune. Aceştia erau trimişi pe o anumită perioadă de către întreprinderile în cadrul cărora lucrau.

„Contractul de furnizare de forţă de muncă se încheia între unitatea minieră din Gorj, pe de o parte, şi întreprinderea X sau Z din Oradea sau Tulcea. Cei din urmă detaşeayă pentru 3-6-12 luni un anumit număr de muncitori pentru a lucra în minerit“,

arată istoricul gorjean. 

„Acţionarii“ trăiau în barăci

„Acţionarii“, aşa cum erau numiţi de localinici, locuiau în barăci de şantier construite cât mai aproape de cariere. Aceste aşezăti au fost denumite „oraşe de carton“. Mulţi dintre cei veniţi erau însoţiţi de familii, iar condiţiile de locuit erau precare. Cu toate acestea, „acţionarii“ aveau o situaţie mai bună decât în zonele de unde proveneau în privinţa salarizării şi al aprovizionării cu alimente. 

În toamna anului 1981, Nicolae Ceauşescu adresează un „mesaj de felicitare celor 7000 de muncitori şi specialişti, precum şi militari care au participat la acţiunea de sporire a producţiei cărbunelui în bazinul minier Gorj“. În paralel se desfăşoară o acţiune propagandistică puternică. Astfel, arată istoricul Gheorghe Gorun, între 1980-1982 în publicaţiile locale şi centrale apar peste 300 de articole despre mineritul gorjean, în care se foloseşte de multe ori sintagmele „Acţiunea 7000“ sau „Patriei cât mai mult cărbune“. 

Cea mai mare parte dintre cei veniţi în bazinele carbonifere au rămas să trăiască în continuare în judeţul Gorj şi au primit locuinţe în blocurile din localităţile nou construite: Motru, Rovinari sau Mătăsari. O parte dintre ei s-au disponibilizat după anul 1995 şi s-au întors în localităţile de baştină.