A început urmărirea penală în cazul bebeluşului mâncat de câini: medicii au stabilit că era viu în momentul în care a fost devorat

A început urmărirea penală în cazul bebeluşului mâncat de câini: medicii au stabilit că era viu în momentul în care a fost devorat

În acest loc a fost găsit nou-născutul dececedat

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, care se ocupă de cazul bebeluşului mâncat de câini găsit ieri în curtea Spitalului Orăşenesc din Târgu Cărbuneşti, a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a precizat că nou-născutul a fost născut viu, moartea survenind violent după ce a fost abandonat: „În cazul nou-născutului găsit decedat şi parţial devorat de animale în curtea Spitalului orăşenesc din Târgu-Cărbuneşti, la data de 18 aprilie, motivat de faptul că din actele premergătoare efectuate până în prezent rezultă că nou-născutul s-a născut la termen, a fost viabil, iar moartea acestuia a fost violentă, datorându-se acţiunii sau inacţiunii unei persoane. Urmărirea penală continuă în cauză pentru stabilirea adevărului, identificarea autorului infracţiunii şi tragerea la răspundere a acestuia, conform legii“. Medicii legişti au stabilit că bebeluşul era viu în momentul în care a fost devorat de câinii.

Bebeluşul nu a fost născut în maternitatea spitalului

Copilul a fost găsit lângă zidul unităţii spitaliceşti. Acesta avea între 24 şi 30 de ore. Trupul copilului a fost mâncat de câini de la jumătate în jos. Fătul a venit pe lume la termen şi a fost născut viu. Naşterea a avut loc în noaptea precedentă şi, cel mai probabil, a fost aruncat în dimineaţa zilei de ieri. Potrivit anchetatorilor, bebeluşul nu a fost născut la Maternitatea spitalului din Târgu Cărbuneşti, pentru că acolo nu a mai avut loc vreo naştere în ultima perioadă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: