Şcolile postliceale sanitare din Gorj, verificate de Corpul de Control al ministrului Educaţiei. Se caută diplome false

Şcolile postliceale sanitare din Gorj, verificate de Corpul de Control al ministrului Educaţiei. Se caută diplome false

Se verifică modul în care absolvenţii şcolilor postliceale au obţinut diplomele

Şcolile postliceale de asistenţi medicali din judeţul Gorj sunt verificate în aceste zile de către o echipă a Corpului de Control al Ministerului Educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a precizat că sunt analizate documentele care au stat la baza eliberării diplomelor:
„Sunt verificate documentele de acreditare ale unităţii de învăţământ, registre matricole, registre pentru eliberarea actelor de studii şi, de asemenea, este monitorizată prezenţa elevilor la cursuri”.
Se verifică dacă absolvenţii au frecventat cursurile sau doar au primit diplomele la finalul celor trei ani de studii. Vor fi controlate şapte şcoli postliceale sanitare şi de asistenţă psihopedagogică, dintre care două sunt private şi cinci, de stat. Printre unităţile verificate se numără Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, din Târgu Jiu, unde reprezentanţii Ministerului Educaţiei au ajuns la sfârşitul săptămânii trecute. 

Stoparea „fabricilor“ de diplome

 
„Vor să vadă dacă cei care au primit diplome au frecventat şcoala sau doar s-au eliberat certificate fără a urma cursurile. Se încearcă să se stopeze eliberarea unor certificate de practică în domeniul medical pentru persoane care nu îndeplinesc aceste condiţii”, a precizat Constantin Huică, profesor şi preşedintele Uniunii Sindicatului Liber din Învăţământ Gorj.
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările