Peste 500 de persoane au scandat în Piaţa Prefecturii împotriva conducerii CEO: «DNA, să vină să vă ia»

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele vor continua şi mâine
Protestele vor continua şi mâine

Aproximativ 500 de protestatari au ieşit, astăzi, în Piaţa Prefecturii pentru a demonstra împotriva reducerilor salariale pe care conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) vrea să le aplice în acest an.

Managerul privat al CEO, Laurenţiu Ciurel, fost vicepreşedinte al PSD Gorj, a fost principala ţintă a participanţilor la miting. Astfel, cele mai multe dintre scandări au fost îndreptate împotriva acestuia: «Jos Ciurel», «DNA, să vină DNA», «Ne scuzaţi, nu producem cât furaţi», «Demisia». 

Protestul s-a desfăşurat între orele 17.00 şi 18.00 şi va continua şi mâine în aceeaşi perioadă. Participarea a fost mai mare decât cea estimată de organizatori, FNME. Numărul participanţilor a depăşit 500 de persoane.

„De ce trebuie să plătim noi pentru incompetenţa altora?“

Principala nemulţumire a celor care au ieşit în stradă a fost legată de reducerile salariale. „În ultimii doi ani de când a venit ciurel au fost numai tăieri salariale. Eu am pierdut cinci milioane de lei la salariu, iar are salariu de 4600 de euro. De ce trebuie să plătim noi pentru incompetenţa altora?“, a spus unul dintre protestatari. 

Protestatarii au spus să investiţiile în protecţia muncii lipsesc cu desăvârşire: „Nu sunt piese. Nu avem siguranţă la locul de muncă. Nu s-a făcut o protecţie a muncii. S-au făcut tot felul de cârpeli. Pe ce s-au cheltuit banii? De ce acum două luni, Ponta că când a venit în campanie şi s-a plimbat de mână cu Ciurel au spus că CEO are profit foarte mare şi acum spun că trebuie să taie de la din salarii pentru că altfel intră în insolvenţă?“. 

Soluţia e demiterea lui Ciurel

Liderii de sindicat spun că niciodată nu au fost făcute reduceri salariale.

proteste

De când sunt eu în mişcarea sindicală, este cea mai dificilă situaţie de la Revoluţie şi până acum. Vinovat este Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Uniunea Europeană, Guvernul României, administraţia şi politicul. S-au impus tăieri de drepturi pe care minerii le-au câştigat de-a lungul anilor, cu jertfe. Cerem un contract colectiv de muncă corect şi respectarea drepturilor minerilor şi energeticienilor“, a spus liderul de sindicat, Constantin Creţan.

proteste

Dan Pârvulescu, vicepreşedintele FNME, a cerut înlocuirea managerului Laurenţiu Ciurel: „Se continuă cu acest management catastrofal, pentru că, din păcate, Ponta a pus la acest Complex un om care habar nu are ce e ăla managament. A învăţat din mers, dar nu i-au ajuns cei doi ani şi jumătate să înveţe. Din păcate a merd din rău în mai rău. Dacă vă uitaţi pe rezultatele lui, din momentul preluării conducerii companiei şi până acum a avut numai pierderi din exploatare. Soluţia e demiterea lui Ciurel. Să vină o conducere competentă, nu politică, care să salveze această companie, pentru că altfel se îndreaptă către faliment de acest manager incompetent“.

Federaţia Naţională Mine Energia a declanşat acţiunile de protest după ce administraţia CEO a anunţat reducerea veniturilor salariale cu 13% prin încheierea noului contract colectiv de muncă. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite