Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei. Statisticile arată că 9 din 10 bolnavi trăiesc cu hepatita B sau C, fără să ştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 300 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să ştie.
Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 300 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să ştie.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei (ZMH) este un eveniment anual, cu atenţia mondială îndreptată asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatită virală. Este o oportunitate globală de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament.

În 2016, 194 de guverne au adoptat Strategia globală a OMS privind hepatita virală, care include obiectivul de a elimina hepatita B şi C până în 2030, dar numai câteva ţări sunt pe cale de a îndeplini aceste obiective.

Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 300 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să ştie. Fără o îmbunătăţire masivă în diagnostic, ratele de tratament vor scădea, ratele de infectare vor creşte şi vom pierde posibilitatea de a elimina hepatita virală până în 2030.

Direcţia de Sănătate Publică  Dâmbovita, celebrează Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, în data de 28 iulie 2018. 

SLOGANUL CAMPANIEI ZMH 2018: ”SĂ ELIMINĂM HEPATITA”

Deoarece scopul de eliminare a hepatitei virale nu poate fi atins fără a preveni boala şi a găsi persoanele nediagnosticate şi fără conectarea acestora la îngrijire si tratament, Alianţa Mondială pentru Hepatită lansează de Ziua Mondială a Hepatitei, o căutare pentru a găsi ”milioanele lipsă la nivel mondial”. 

Căutarea începe cu trei ani de campanie de sensibilizare, care îşi propune să educe, să influenţeze politicile naţionale de testare şi să încurajeze oamenii să se testeze şi/sau să devină susţinători în încercarea de a găsi cazurile nediagnosticate.  

„Obiectivele campaniei sunt mobilizarea populaţiei şi a decidenţilor politici în vederea aderării la mişcarea globală NOhep, pentru a susţine eliminarea hepatitelor virale, creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei generale în privinţa diferitelor tipuri de hepatite virale, inclusiv căile de transmitere şi educarea oamenilor, în vederea însuşirii de cunoştinţe privind prevenirea, vaccinarea, depistarea precoce, tratamentul, monitorizarea etc. Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei este o ocazie unică pentru ca pacienţii, societatea civilă, publicul larg şi guvernele să se unească în acţiunile de combatere a hepatitei virale şi pentru a lansa ”Căutarea Milioanelor Lipsă la nivel Mondial”, nedepistate”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite