Zeci de sancţiuni pentru aprinderea focului la întâmplare, în Parcul Natural Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sanctiuni jandarmi

Jandarmii montani de la posturile Zănoaga şi Peştera au desfăşurat, în luna august, sute de acţiuni de informare a turiştilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor legislaţiei aplicabile în zona montană.

Activităţile s-au desfăşurat în zonele Peştera, Zănoaga, Padina, Lăptici, Piatra Arsă, Horoabe, Păstrăvărie, Cheile Tătarului, Cheile Zănoagei, Contur Lac Bolboci, Scropoasa, 7 Izvoare, Rătei, Brătei şi Dichiu din Munţii Bucegi, în locuri de campare, precum şi pe traseele montane.

„În urma acestora au fost aplicate 150 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 93 de avertismente şi 57 amenzi în valoare totală de 13.300 lei pentru aprinderea focului şi parcarea autoturismelor în spaţii neamenajate, desfăşurarea de activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate, instalarea în fondul forestier de corturi, fără drept, precum şi pentru pescuitul recreativ fără permis în habitatele piscicole naturale. 

În cadrul acţiunilor au fost distribuite peste 400 de pliante fiind informaţi aproximativ 1000 de turişti”, se arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa.

sanctiuni jandarmi
sanctiuni jandarmi
sanctiuni jandarmi
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite