VIDEO Salvare la limită. Un copil de 3 ani şi bunicul său, scoşi teferi dintr-o fântână adâncă de 14 metri

VIDEO Salvare la limită. Un copil de 3 ani şi bunicul său, scoşi teferi dintr-o fântână adâncă de 14 metri

Un copil de 3 ani şi bunicul său au fost la un pas să sfârşească tragic. Cel mic a căzut într-o fântână adâncă de 14 metri, iar bunicul a vrut să-l scoată, moment în care a rămas şi el înţepenit. Din fericire pompierii au sosit imediat la faţă locului şi au reuşit să-i scoată în viaţă pe amândoi.

 
Copilul s-a jucat pe lângă fântână, a alunecat şi a răsturnat capacul cu care era acoperită. A căzut în fântână adâncă de 14 metri. Din fericire bunicul lui se află în preajma, a văzut ce s-a întâmplat, a intrat repede după el şi a reuşit să-l ţină pe cel mic afară din apă.
 
Numai că bunicul a rămas şi el captiv în fântână. Pompierii însă au ajuns repede la faţa locului şi au reuşit să-i scoată. 
 
Intervenţia pompierilor a fost una extrem de dificilă, în special din cauza adâncimii puţului. Au reuşit să-l scoată iniţial pe micuţ şi apoi pe bunicul sau. 
 
Cei doi au fost duşi la spital, la prima vedere cu o uşoară hipotermie. Din fericire bunicul şi cel mic au scăpat nevătămaţi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: