VIDEO Un român susţine că a inventat frigiderul care produce curent electric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Minescu, din comuna dâmboviţeană Picior de Munte, se laudă că nu a mai realizat nimeni ceva asemănător. Spune că micul aparat de răcire, care are doar 15 cm înălţime, produce curent de 220 V, cu ajutorul unei invenţii a lui.

„Am cumpărat un minifrigider de pe internet şi am adaptat o chestie la el care produce curent. Ăsta e secretul meu. Am trimis deja actele pentru brevetarea invenţiei. Cu ajutorul lui se poate produce şi curent pentru o cameră şi poate şi răci.

Am încercat să fac treba asta la Arctic, acolo unde lucram, dar firma a încercat să îmi ia invenţia fără voia mea şi mi-am dat demisia. Au fost uimiţi când au văzut că am făcut un frigider care să răcească şi mai şi producă curent”, spune inventatorul.

Imagine indisponibilă

Bărbatul mai spune că are de gând să realizeze inveţia la scară mult mai mare şi să îşi alimenteze toată casa cu un frigider de dimensiuni normale, care produce singur curent. Până atunci însă a fost la OSIM pentru a-şi înregistra invenţia.

Cum i-a venit ideea de a realiza un frigider autonom

„Înainte de a proiecta acesta invenţie am cerut conducerii secţiei Linia 3 de la Arctic să-mi pună la dispoziţie datele tehnice despre construcţia unui frigider, explicându-le că vreau să vin cu ceva nou pe perioada cât voi lucra în această secţie, dar au refuzat. În cel mult 30 de zile am reuşit să realizez această invenţie.

În această fabrică se puteau aduce o grămadă de înbunătăţiri pentru a uşura muncă şi a creşte productivitatea, dar pentru că i-am văzut atât de reticenţi am renunţat de a lucra acolo. Mi-am dat demisia”, mai susţine bărbatul.


Chiar dacă nu îl caută nicio firmă pentru a-i cumpăra invenţiile, Liviu Minescu, din Picior de Munte, continuă să născocească idei revoluţionare. Aşa a ajuns să arate că o banală roşie sau un castravete pot produce electricitate. Bărbatul spune că un led se aprinde atunci când in legumă este introdus un ştecher datorită, posibil, pesticidelor cu care a fost stropită.  

“Am descoperit treaba asta dintr-o prostie. Am tăiat o roşie, am mâncat-o şi am simţit nişte furnicături la buză şi atunci mi-a venit în cap să bag ştecherul în ea. Atunci s-a aprins becul. Roşia începe să se oxideze, se veştejeşte la scurt timp, pentru că îi ia din energie”, ne-a spus Liviu Minescu.

Liviu Minescu nu are studii de specialitate. A terminat Liceul Industrial Nr 4, la Târgovişte. Tot ce ştie a învăţat de profesorii din liceu. Printre invenţiile sale se mai numără diplomatul cu energie electrică şi microfonul capabil să filmeze şi să stocheze mii de melodii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite