VIDEO A nins în Munţii Bucegi - zona Padina, dar şi la Vârful Omu. Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece

VIDEO A nins în Munţii Bucegi - zona Padina, dar şi la Vârful Omu. Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece

În zona înaltă a judeţului Dâmboviţa a nins. Meteorologii au emis o informare de vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele subcarpatice. Salvamontiştii atrag atenţia că pe traseele din Bucegi se circulă în condiţii de iarnă.

 
Ninsoarea a căzut duminică, atât în zona Padina, cât şi la Vârful Omu, iar stratul de zăpadă măsoară, deja, câţiva centimetri. 
 
Video: Vîlciu Tibi /  facebook

PROGNOZA METEO
 
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, la începutul săptămânii. Va ploua pe arii extinse în nordul, centrul şi estul ţării şi local în rest. La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă. 
 
VIDEO: Radu Manta / Facebook

În zonele subcarpatice, îndeosebi din Moldova şi Transilvania, precipitaţiile vor fi mixte. 
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 17 grade în sudul Olteniei. Meteorologii anunţă vreme rece şi în Capitală. Vor fi ploi slabe, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: