VIDEO Iarna s-a întors cu forţe proaspete. Drumarii au scos din nou utilajele în Munţii Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În această seară, până la ora 20.00, este în vigoare avertizare Cod Galben de precipitaţii sub formă de ninsoare în Muntenia, emisă de ANM
În această seară, până la ora 20.00, este în vigoare avertizare Cod Galben de precipitaţii sub formă de ninsoare în Muntenia, emisă de ANM

Previziunile meteorologilor s-au adeverit. În zona de nord a judeţului Dâmboviţa a nins abundent, iar stratul de zăpadă măsoară, pe alocuri, şi un metru. Aşa se face că drumarii au scos din nou utilajele în Munţii Bucegi pentru a se putea urca la Peştera în condiţii optime.

   

De reţinut că în zona înaltă a judeţului Dâmboviţa, mai exact în Platoul Padina, se poate urca numai pe DJ 714 Glod - Sanatoriul Moroieni - Peştera. Traseul alternativ pe Dichiu este închis încă din noiembrie circulaţiei autovehiculelor.

Deplasările pe traseul DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera se vor realiza numai cu autovehicule de teren şi echipate cu dispozitive antiderapante. De asemenea, nu recomandate deplasările în această zonă în perioadele în care sunt cantităţi importante de precipitaţii sub formă de zăpadă, lapoviţă sau ploaie. 

Cod Galben

În această seară, până la ora 20.00, este în vigoare avertizare Cod Galben de precipitaţii sub formă de ninsoare în Muntenia, emisă de ANM. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 50-60 km/h îndeosebi în sud şi sud-est, iar la munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

CITEŞTE ŞI:
 

Nu urcaţi pe DJ 714 Sanatoriul Moroieni - Peştera dacă nu aveţi maşină 4x4

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite