VIDEO 170 de oameni blocaţi în case, după ce două râuri au ieşit din matcă la Răscăieţi, jud. Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

170 de sinistraţi aşteaptă ajutorul autorităţilor, după ce două râuri au ieşit din matcă la Răscăieţi, jud. Dâmboviţa. Oamenii nu pot ieşi din case din cauza apei care s-a revărsat în peste 80 de gospodării. Potrivit primarului Iulian Buibăr, în Răscăieţi a plouat în continuu, mai multe zile la rând. De asemenea, toate fântânile au fost colmatate, apa nefiind potabilă.

Cele două pârâuri care au ieşit din matcă sunt Holboca şi Jirnov.

„Avem peste 80 de gospodării izolate. Oamenii nu pot ieşi din curţi, iar fântânile sunt inundate. Sunt pline cu apă. Avem peste trei km de Drumuri Comunale inundate. Cele trei biserici sunt izolate şi ele. Avem o porţiune de 200 de metri de Drum Judeţean inundată. De asemenea, sunt peste 300 de hectare de terenuri agricole inunate. Spre fericirea noastră, nu avem apă intrată la animale, în anexe. Am informat şi ISU. O să avem apă potabilă pentru oameni”, a declarat Iulian Buibăr, primarul comunei Răscăieţi.

image

În acest moment, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a fost activat, iar la faţa locului vor sosi mai multe echipaje de pompieri, jandarmi, dar şi voluntari ai Crucii Roşii, filiala Dâmboviţa, pentru a le oferi oamenilor apă potabilă.

În Răscăieţi, cele două pârâuri au creat mari probleme şi în urmă cu o lună. Atunci, 35 de gospodării au fost inundate şi peste 100 de persoane au rămas fără apă potabilă. Elevii au fost scoşi cu tractorul din calea apelor şi duşi la şcoală.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite