Victor Ponta: Am fost informat asupra unor incidente extrem de grave în Dâmboviţa. Rog autorităţile să ia măsuri imediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul Ponta a anunţat că a fost informat despre incidente extrem de grave din Dâmboviţa, unde ar fi fost devastate sedii de partid şi incendiate case de candidaţi, şi a cerut inclusiv poliţiei să dispună măsuri,ministrul de Interne spunându-i însă că problemele au fost familiale şi nu electorale.

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Cum poţi afla rezultatele alegerilor locale foarte rapid şi uşor

"Am fost informat asupra unor incidente extrem de grave de azi noapte la Dâmboviţa şi îi rog pe reprezentanţii prefecturii şi pe cei ai poliţiei să ia măsuri imediat. Este un judeţ în care am constatat eu însumi că legea României este pe locul doi, după legea locală, şi vă rog să luaţi măsuri. Înţeleg că azi noapte s-au devastat sedii de partid, s-au incendiat case de candidaţi, vă rog să readuceţi rapid legea şi în judeţul Dâmboviţa", a spus Ponta, în videoconferinţa susţinută, sâmbătă, cu prefecţii.

Ministrul de Interne, Ioan Rus, i-a spus însă la videoconferinţă că "parte" din problemele înregistrate în Dâmboviţa nu au avut conotaţie electorală, ci au reprezentat o dispută de familie asupra unui teren.

"Parte din incidentele la care aţi făcut referire nu au conotaţie electorală, a aprins casa un văr la un unchi, se ceartă pe un teren, nu e unul pesedist şi unul pedelist sau invers. Deci, nu tot ce se întâmplă este legat de fenomenul electoral, dar în acelaşi timp sunt anchete peste tot, avem primii arestaţi legat de mită electorală din istoria noastră postdecembristă", a spus Rus.

Şeful Guvernului a mai prefecţilor să asigure o "mobilizare totală" pentru alegeri corecte şi cu cât mai puţin incidente posibil şi să dispună măsuri împotriva persoanelor care continuă campania electorală la sfârşitul acestei săptămâni, în pofida prevederilor legale.

"Din ceea ce m-au informat miniştrii şi şefii de instituţii, nu au fost incidente foarte grave, dar nu spunem hop până nu se termină tot", a spus Ponta, pentru ca ulterior să se refere însă la incidentele "exterme de grave" din Dâmboviţa.

Un incendiu puternic a cuprins, vineri seară, locuinţa primarului Simion Eftimie din comuna Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa.

Duminică vei putea afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta oraşului şi judeţului tău: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul“ îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite