Vărul primarului din Bilciureşti a fost reţinut pentru incendierea locuinţei acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu Bilciureşti
Incendiu Bilciureşti

Vărul primarului din comuna dâmboviţeană Bilciureşti, principalul suspect în cazul incendierii casei lui Simion Eftimie, a fost reţinut, sâmbătă seară, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, sub acuzaţia de distrugere prin incendiere.

"În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat autorul în cazul incendierii locuinţei din comuna Bilciureşti în persoana lui Constantin Eftimie, de 65 ani, din comuna Bilciureşti, faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a confirmat începerea urmăririi penale pentru distrugere prin incendiere, acesta fiind reţinut pe bază de ordonanţă", se arată într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa.

Suspectul urmează să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Târgovişte cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, informează Mediafax.

Bărbatul nu a recunoscut faptele la audieri, dar anchetatorii confirmă că deţin probe care îl încriminează.

Constantin Eftimie are casa în apropierea locuinţei primarului şi se află de mai mult timp în conflict cu acesta.

Bărbatul a fost dus la audieri după ce au fost găsite haine îmbibate cu o substanţă inflamabilă pe care acesta le-a purtat.

Constantin şi Simion Eftimie sunt de mai mult timp în conflict, suspectul fiind implicat, în 1989, în incendierea unui autoturism Aro al actualului primar al comunei Bilciureşti. Pe de altă parte, în urma cu aproximativ şase ani, Constantin Eftimie ar fi incendiat o glugă de coceni de porumb.

În ultima perioadă, conflictul dintre cei doi s-a reactivat, după ce ambii au vrut să cumpere acelaşi teren.

Un incendiu puternic a cuprins, vineri seară, locuinţa primarului Simion Eftimie din comuna Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa.

Oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa au declarat, că o locuinţă cu parter şi etaj din Bilciureşti a fost cuprinsă de flăcări pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, fiind afectate casa şi anexele.

Potrivit reprentanţilor ISU Dâmboviţa, focul a pornit de la grajdurile de animale şi s-a extins la acoperişul casei, primarul Simion Eftimie şi familia acestuia nefiind acasă în momentul izbucnirii incendiului.

"S-a stabilit, în urma cercetărilor întreprinse la faţa locului, că focul a fost provocat de folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maior Eduard Ţelea.

La faţa locului au intervenit trei echipaje de pompieri şi două ambulanţe, medicii acordând îngrijiri medicale soţiei primarului, care a leşinat. Totodată, doi bărbaţi care s-au rănit în timp ce încercau să ajute la stingerea focului au primit îngrijiri medicale.

"Eu m-am rănit la cap când încercam să mai salvez câte ceva, mi-a căzut o tablă, dar sunt bine, m-a bandajat acum şi sunt în afara oricărui pericol. Cât priveşte focul, aici nu e lucru curat. Erau plecaţi toţi de acasă şi deodată a izbucnit focul, ăsta e foc pus de cineva, nu e de la scurtcircuit electric", a declarat unul dintre bărbaţii răniţi.

La faţa locului au ajuns şi mai multe echipaje de Poliţie şi criminaliştii care au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit incendiul.
Flăcările au distrus grajdul, iar o parte din acoperişul casei a fost avariat.

Comuna Bilciureşti se află la 49 de kilometri de Bucureşti.

Primarul Simion Eftimie a fost ales în 2008 şi candidează pentru un nou mandat.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite