UPDATE Universitatea Valahia suspendă cursurile începând de mâine în contextul epidemiei de coronavirus

UPDATE Universitatea Valahia suspendă cursurile începând de mâine în contextul epidemiei de coronavirus

Universitatea Valahia din Târgovişte va suspenda cursurile începând de miercuri, 11 martie, în contextul epidemiei de coronavirus. Măsura va fi luată până pe data de 23 martie.

Măsura a fost luată la nivelul conducerii UVT. 
   
„Având în vedere situaţia epidemiologică privind infecţia cu coronavirus, conducerea Universităţii „Valahia” din Târgovişte a decis suspendarea, în totalitate, a activităţilor didactice şi administrative în perioada 11-23 martie 2020. Măsura vizează studenţii, masteranzii, doctoranzii, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic. Toate cursurile, activităţile şi manifestările ştiinţifice vor fi reprogramate. Universitatea „Valahia” din Târgovişte face apel către membrii comunităţii academice să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor referitoare la prevenirea răspândirii virusului”, se arată într-un comunicat al Univeristăţii Valahia din Târgovişte.

Amintim că şcolile din toată ţara vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie. Perioada va fi prelungită dacă va fi nevoie. Decizia premierului Ludovic Orban vine la propunerea reprezentanţilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. În acelaşi timp autorităţile au anunţat că la intrarea în ţară vor fi verificate toate cursele auto şi feroviare.
 
Premierul interimar Ludovic Orban a anunţat că a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului de Urgenţă în care s-a luat decizia de suspendare a cursurilor în unităţile de învăţământ pentru 11 zile, până pe 22 martie. 
 
„Am lăsat un timp de adaptare (măsura de închidere a şcolilor se ia pe 11 martie-n.red.) pentru că părinţii să aibă  vreme să găsească soluţii pentru supravegherea copiilor. În acelaşi timp, în acelaşi scop, am mai luat o măsură de înlesnire a muncii de acasă atât în mediul privat cât şi în cel de stat”, a anunţat premierul.
 
 
Astfel, până în dată de 20 martie, nu se vor mai desfăşura competiţiile sportive, olimpiadele şi concursurile şcolare şi nici activităţile metodice.
 
De asemenea, nu se va mai organiza nici acţiunile din cadrul campaniei de promovare a învăţământului profesional „Meseria face diferenţa”, programate pentru miercuri – 11 martie 2020.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările