Un şofer fără permis s-a prezentat cu identitatea fratelui său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conducător auto care avea permisul de conducere suspendat i-a lăsat muţi pe agenţii de poliţie când s-a prezentat drept fratele său. Totul s-a întâmplat acum trei zile, în Pucioasa.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, Formaţiunea Poliţie Rutieră, în timpul exercitării atribuţiilor se serviciu, au procedat la oprirea în trafic a numitului V. Gheorghe Adrian, de 24 de ani, din comuna Bezdead, sat Costişata, care se deplasa pe raza oraşului Pucioasa, la volanul unui autoturism.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, V. Gheorghe Adrian s-a prezentat în faţa organelor de poliţie sub identitatea fratelui sau, V. Mihail Constantin. Poliţiştii au procedat la verificarea numitului V. Gheorghe Adrian, ocazie cu care au constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin 2. din OUG 195/2002 R şi art. 293 din Cod Penal.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite