Un investitor canadian vinde României 115 mil. de măşti. Cele mai multe vor ajunge la persoanele defavorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
masti focsani

O firmă privată va livra către DSP Dâmboviţa 2.566.350 măşti medicale. Livrările vor avea loc zilnic, pentru a acoperi un număr cât mai mare de locaţii, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de măşti.

Guvernul Orban a decis acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale, necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale.

În acest sens s-a aprobat achiziţionarea a 103 milioane măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate. 

„Este o acţiune socială extrem de benefică în contextul pandemiei iar Naguma Medical Supply SRL, câştigătorul acestei proceduri, este onorată să servească interesele populaţiei şi să ajute Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii în lupta anti-Covid. Am făcut toate eforturile pentru a oferi Ministerului Sănătăţii, condus de Dl. Ministru Tătaru, cel mai bun preţ pentru a economisi banii statului şi implicit ai românilor plătitori de taxe şi vom face în continuare acest lucru. Este pentru noi o misiune extrem de importantă şi o datorie de onoare”, a declarat Michael Topolinski, patronul firmei care va livra măştile.

image

Danny Topolinski. FOTO: g4media.ro

Firma de la care statul român va cumpăra 115 milioane de măşti medicale este controlată în acte de un investitor imobiliar, este vorba de canadianul Michael Danny Topolinski, potrivit g4media.ro

Acesta a ajuns în România cu aproape 20 de ani în urmă şi a început să investească în domeniul imobiliar milioane de euro, făcând ”comerţ” cu terenuri ale unor foste companii de stat. În Canada, familia Topolisnki deţine în regiunea Ontario proprietăţi imobiliare şi afaceri  în domeniul alimentar.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite