Un consilier judeţean din Teleorman îşi face masteratul la UVT din bani publici. Care a fost motivaţia celor care i-au dat acest drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acordarea unui masterat susţinut din bani publici unor oameni apropiaţi ai PSD Teleorman nu este o noutate în Alexandria
Acordarea unui masterat susţinut din bani publici unor oameni apropiaţi ai PSD Teleorman nu este o noutate în Alexandria

O profesoară de limba franceză din Teleorman, care deţine şi calitatea de consilier judeţean, a primit din partea colegilor din CJ un cadou, arată Mediafax. Consilierul va face masteratul la Universitatea Valahia din Târgovişte, secţia Alexandria, din banii publici ai Consiliului Local Alexandria.

Decizia acordării unui masterat din bani publici consilierului judeţean din Teleorman, Cristiana Alcea, a fost luată în ultima şedinţa a Consiliului Local Alexandria, în interpelare fiind susţinut faptul că ar exista motive de natură socială care justifică această gratuitate, potrivit Mediafax.

Decizia a fost luată în ultimele minute ale şedinţei Consiliului Local Alexandria, fiind aprobată la capitolul „Petiţii şi Interpelări”, iar mulţi dintre consilierii locali au fost revoltaţi.

Florin Titirişcă, unul dintre cei care nu au votat pentru aprobarea acestei solicitări, a declarat, corespondentului Mediafax că nu e prima dată când astfel de facilităţi se decid la finalul şedinţei, iar motivaţiile lor nu se introduc în mapa consilierilor, mai arată Mediafax.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite