Un bărbat din Glodeni, primul pacient care a beneficiat de un transplant de cord la IBCvT Tîrgu Mureş, după mai bine de doi ani de pauză

Un bărbat din Glodeni, primul pacient care a beneficiat de un transplant de cord la IBCvT Tîrgu Mureş, după mai bine de doi ani de pauză

Lucreţia Calancea, mama pacientului, a declarat că fiul ei, Florin, a lucrat în Grecia timp de şase ani, ca mecanic auto, împreună cu fratele lui mai mare

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Tîrgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, reluarea activităţii de transplant de cord, după mai bine de doi ani de întrerupere, prin efectuarea unui transplant la un pacient în vârstă de 32 de ani, Florin Calancea, din localitatea Glodeni Deal, judeţul Dâmboviţa.

 
"Activitatea de transplant cardiac s-a reluat efectiv la Tîrgu Mureş, prin efectuarea unui transplant în Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant. Transplantul s-a efectuat la un pacient de 32 de ani din judeţul Dâmboviţa, aflat într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă, diagnosticul fiind cardiopatie dilatativă, un pacient aflat în evidenţa noastră pe lista de aşteptare de aproximativ un an şi jumătate.
 
Cordul s-a prelevat la Spitalul Judeţean Baia Mare de o echipă condusă de dr. Cosmin Opriş, care s-a deplasat acolo sâmbătă seară, iar în cursul nopţii a efectuat prelevarea cordului. De la acel donator - un pacient de 26 de ani, victima unui politraumatism - s-a prelevat şi ficatul şi cei doi rinichi. Codul a ajuns la noi în clinică în jurul orei 3,00 (în noaptea de sâmbătă spre duminică - n.r.), intervenţia a durat aproximativ şapte ore şi s-a încheiat cu succes, un lucru care ne bucură pe toţi. În acest moment pacientul este în Terapie Intensivă într-o stare generală bună (...) Suntem optimişti într-o evoluţie favorabilă", a declarat dr. Horaţiu Suciu.
 
El a spus că acest transplant este primul după peste doi ani în care activitatea aceasta a fost întreruptă - din cauza desfiinţării IBCvT în anul 2011, după care a fost reînfiinţat şi a necesitat reacreditare. Important este că "am dovedit, atât noi, cât şi întregul personal că în IBCvT continuă să se facă performanţă, iar acest lucru îl vom dovedi în continuare", a afirmat dr. Horaţiu Suciu.
 
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a IBCvT Tîrgu Mureş a spus că, deşi s-a reuşit reacreditarea activităţii de transplant încă de la sfârşitul anului trecut, aici nu s-a efectuat niciun transplant din cauza faptului că nu s-a găsit niciun cord compatibil.
 
"Din păcate, nu a existat niciun cord compatibil. A crescut foarte mult rata donării, este un lucru foarte bun, dar aşa cum am mai menţionat în anumite intervenţii, am subliniat că pacienţii de la care se poate preleva cordul, donatorii, trebuie să îndeplinească nişte condiţii un pic mai speciale, sunt şi lucruri legate de vârstă, în primul rând, şi de anumite condiţii hemodinamice şi anumite condiţii metabolice pentru ca acel donator să fie eligibil pentru transplant cardiac.
 
Dacă ar fi vorba despre o proporţie, aş spune că în literatura de specialitate cordul se poate preleva la aproximativ 10 până la 30% dintre donări, deci din 100 de donatori pentru ficat sau pentru rinichi, cordul se poate preleva în aproximativ 10 până la 30%, aici depinzând de ţări şi sistemele de sănătate. Nu a fost din păcate, în această perioadă, nici un donator, am fost foarte aproape, în luna ianuarie să efectuăm un transplant, echipa s-a şi deplasat într-o locaţie pentru acest lucru, dar s-a amânat în ultimul moment tocmai datorită unor probleme pe care le prezenta donatorul", a afirmat dr. Horaţiu Suciu.
 
El a precizat că deşi a crescut foarte mult rata donării, precum şi vârsta pacienţilor de la care se prelevează celelalte organe, nu în toate cazurile cordul poate fi prelevat.
 
Lucreţia Calancea, mama pacientului, a declarat că fiul ei, Florin, a lucrat în Grecia timp de şase ani, ca mecanic auto, împreună cu fratele lui mai mare, s-a reîntors acasă unde şi-a construit o casă şi voia să îşi întemeieze o familie, însă s-a îmbolnăvit grav. Ea a spus că, în urmă cu o zi, fiul ei era internat la Târgovişte, iar vestea găsirii unui cord compatibil a fost primită cu mare bucurie.
 
Pacientul a fost transportat la Tîrgu Mureş cu o ambulanţă.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: