Turnul Chindiei şi alte obiective din Curtea Domnească, restaurate şi conservate cu fonduri europene

Turnul Chindiei şi alte obiective din Curtea Domnească, restaurate şi conservate cu fonduri europene

Curtea Domnească din Târgovişte va intra, din nou, la reabilitare. Consiliul Judeţean Dâmboviţa a anunţat, vineri, că a fost semnat un proiect de restaurare şi conservare a Curţii Domneşti.

„Urmare a finalizării procedurilor de achiziţie publică, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a semnat joi, 4 iunie 2020, documentele privind adjudecarea firmei câştigătoare pentru execuţia de lucrări de restaurare şi conservare, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Impulsionarea dezvoltării judeţului Dâmboviţa şi păstrarea identităţii culturale a fostei capitale a Ţării Româneşti prin conservarea, protejarea, dezvoltarea şi valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa. 
 
 
Proiectul are o valoare de 13.347.074,56 lei şi este realizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa din fonduri europene, în cadrul Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Prioritatea de investiţii 5.1 –  Conservarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
 
Prin implementarea acestui proiect, se urmăreşte valorificarea durabilă a Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, prin conservarea şi protejarea obiectivelor istorice: ruinele bisericii-paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sf. Vineri” şi Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul complexului.
 
Acesta este cel de-al doilea proiect de restaurare a Curţii Domneşti, după ce în perioada 2008-2010 s-au mai investit alte 3,5 milioane de euro.  
 
Turnul Chindiei, celebrul obiectiv istoric, construit pe vremea domnitorului Vlad Ţepeş, este marcă înregistrată a Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: