TRAGEDIE: O familie s-a intoxicat în somn cu naftalină. Bărbatul a decedat.

TRAGEDIE:  O familie s-a intoxicat în somn cu naftalină. Bărbatul a decedat.

Tragedie la Vulcana Băi

Tragedie azi-noapte în comuna Vulcana Băi! Familia Biţoc se întorsese de câteva zile din Spania, unde lucra.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nimic nu a prevestit nenorocirea care avea să se întâmple. Elena, de 30 de ani, s-a trezit dintr-o dată ameţită. A simţit că i se face rău. A ieşit afară, pe uliţă şi a alertat vecinii. Era trecut de miezul nopţii.

Oamenii au sunat la Ambulanţă. Din păcate, a fost prea târziu pentru Mircea Cătălin Biţoc, de 32 de ani. Toate încercările medicilor de a-l readuce la viaţă au rămas fără succes. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Medicină Legală, iar tânăra femeie şi fetiţa de nouă ani au ajuns la spital. Sunt acum în afara oricărui pericol.


Cercetările efectuate la faţa locului au evidenţiat faptul că membrii familiei Biţoc s-au intoxicat în somn cu o substanţă necunoscută. Răul se pare că le-a fost provocat de naftalina pe care au presărat-o prin casă la plecarea în Spania.

Aceasta, în reacţie cu căldura, a devenit letală.

La necrosie, legiştii au stabilit că Mircea a murit urmare axfisiei mecanice. Bărbatul s-a sufocat cu propria vomă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările