Tenorul Florin Georgescu, artistul care juca mereu cu casa închisă şi pentru care cuplul Ceauşescu a făcut o pasiune

Maestrul Florin Georgescu ar fi putut să fie un strungar priceput, aşa cum şi-ar fi dorit familia sa, dar şi-a urmat visul şi a ales arta.

“Când eram copil, mama fiind director de Cămin Cultural, am început să simt gustul muzicii. La mine în casă se ascultau romanţe, piese celebre de tango. Artiştii veneau la mine acasă la o gustare şi a început să îmi placă să gust din muzică, din acest har dumnezeesc”, spune tenorul.

Florin Georgescu, de fel din comuna Pietroşiţa (Dâmboviţa), a făcut lliceul la Fieni, după care a urmat o şcoală tehnică de metalurgie la Târgovişte. A considerat că dacă rămâne în lumea metalurgiei, chair şi director general fiind, tot nu era împlinit. Atunci a ales să plece în lume.

“Mama mea voia să fac agricultură, dar nu învăţasem. Atunci am dat la metalurgie. 9 luni de zile am lucrat la Oţelinox şi apoi în 78 era Cântarea României şi Dâmboviţa se prezenta cu celebra operetă Ana Lugojana. Atunci am fost descoperit de marele maestru Octav Enigărescu şi atunci am intrat în echipa festivalului şi aşa am ajuns la Operetă. Pur şi simplu am fugit de acasă, iar mama s-a supărat pe mine că am lăsat serviciul. Am fugit cu un tren de noapte la Bucureşti. Am dat audiţie în 1979 la Teatrul de Operetă, am fost admis în cor, un an mai târziu am fost admis la Conservator şi în ‘82 am câştigat un concurs internaţional la Budapesta, unde am luat premiul I”, îşi aduce aminte maestrul.

Uşi rupte de mulţimea venită să îl asculte la Operă

“Eram student atunci, în 84, jucam Rigoletto şi la un moment dat a venit la mine directorul adminsitrativ al Operei şi mi-a spus că trebuie să întârziem spectacolul pentru că este foarte multă lumea afară şi mulţimea a început să bată în uşă. Aşa îmbulzeală a fost că au spart geamurile, au rupt uşile, care erau din metal. Atunci directorul a scos afară nişte difuzoare pentru ca oamenii veniţi să asculte spectacolul. Pentru mine a fost ceva peste puterea mea de înţelegere la vremea aceea. Oameni îmbărcaţi elegant, cu costum, rochii, papioane, stăteau pe jos ca să mă asculte”, povesteşte tenorul.

Mulţimea îl adora pentru vocea sa, dar şi pentru “nebunia” de care dădea dovadă pe scenă. Una dintre regulile pe care le încălca este că alegea să cânte piese în limbi străine, ceea ce era interzis. 

Interzis de Ceauşescu în străinătate

Abia după anii studenţiei, Florin Georgescu a plecat în America pentru că pe vremea comunismului avea interzis să plece din ţară. 

“Familia Ceauşescu voia tot timpul să fiu la dispoziţia lor, pentru că eram preferatul lor. Mă chemau la spectacole omagiale, la zilele lor de naştere şi nu am putut pleca din cauza asta. După 90 am plecat în America şi mi-am făcut mofturile. Am cântat pe marile scene şi după aceea am venit în România. Mi s-a oferit cetăţenia americană, dar am refuzat-o. Am cântat şi în Israel câţiva ani. Am avut şansa să cunosc mari artişti români din perioada aceea, dar am avut şansa să îl cunosc şi să cânt alături de marele Luciano Pavarotti, pe care l-am admirat şi iubit foarte mult.

Ceauşescu adora muzica românescă. “Îi cântam des <<Sărmanul tatăl meu>> din opereta <<Vânzătorul de Păsări>>”.

“Nu puteam sta departe de mirorul pământului românesc”

Deşi avea lumea la picioare, Florin Georgescu a preferat să se întoarcă în comuna natală, unde şi-a construit o casă. 

“Am făcut tot posibilul să îmi fac o casă la Pietroşiţa şi să mă retrag la vatră, să nu mai plec nicăeri departe de Dâmboviţa mea, de tot ce înseamnă cultura de aici, să mulţumesc cumva oamenilor de aici care m-au ajutat să ajung unde am ajuns. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la 60 de ani şi mai pot cânta şi nu mă târăs nici vocal, nici fizic. Din SUA am făcut naveta, nu puteam să fac sărbătorile acolo, departe de familia mea. Totdeauna mi-a fost dor de aerul, de apa şi de pământul din România, de mirosul lui. Am avut tot mi-am dorit, mi s-a oferit totul pe tavă, dar dorul de locurile natale mi-au fost ca o povară. Îi felicit pe colegii mei care au putut să rămână în afară, eu nu am putut. Sunt mai sentimental din fire. M-am născut cu folclorul nostru, care este cel mai bun şi diversificat din lume. Avem acest cuvânt, <<dor>>, care nu există nicăieri în lume”, mărturiseşte artistul.

În 1992 Florin Goergescu a avut ocazia de a-i preşedintelui Americii, George Bush senior. “Singurul meu regret este că nu mai am vârsta de cum 40 de ani. Aş face acelaşi lucru. Bucuria mea este că băiatul meu, Florin jr. Georgescu, mă moştenteşte, face teatru. A crescut şi a copilărit în teatru cu mine. Colaborează cu anumite teatre şi mă bucură că după mine rămâne ceva”, adaugă acesta.