Târgovişte: Zâmbetul de Copil a ajuns la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Zâmbetul de Copil a ajuns la Târgovişte
Târgovişte: Zâmbetul de Copil a ajuns la Târgovişte

Zilele Zâmbetului de Copil au fost deschise ieri la Aninoasa cu a doua ediţie a Festivalului Naţional Etno-Junior-Fest. Astăzi, evenimentele au continuat la Târgovişte în Piaţa Mihai Viteazul şi în Casa Sindicatelor, în ciuda vremii nefavorabile.

Cei mici au avut parte astăzi de o serie de spectacole dedicate în totalitate lor. Evenimentele au început la ora 10.00 cu o paradă de păpuşi, costume de carnaval, clovni, majorete şi fanfară, intitulată „Lumea de vis“.

Evenimentul a avut loc în aer liber, în Piaţa Mihai Viteazul. Imediat după acesta, spectatorii au fost invitaţi la Casei Sindicatelor pentru spectacolul „Scena Vieţii – Viaţa Scenei“, în cadrul căruia copii şi adolescenţi din opt judeţe au susţinut recitaluri de muzică uşoară şi populară.

Evenimentele au continuat cu o serie de programe de animaţie, cu jocuri şi concursuri cu premii surpriză. Micuţii au fost încântaţi şi au urmărit concursurile cu sufletul la gură în speranţa că vor primi câte un premiu. „M-am aşezat aici mai în faţă poate îmi dau şi mie dulciuri. Am cântat cu ei, am bătut din palme, îmi place mult aici“, ne-a spus Alexandru, de 7 ani.

„Ne aşteptam la o astfel de vreme, tocmai de aceea ne-am pregătit şi un plan de rezervă, alegând ca loc de desfăşurare a evenimentelor, Casa Sindicatelor. Avem informaţii că vremea va da semne de îndreptare şi sperăm ca în această după-amiază să putem susţine spectacolele în aer liber pentru a avea un număr cât mai mare de spectator“, a declarat Victor Mihalache, unul dintre organizatori.

Zilele Zâmbetului de Copil continuă şi mâine

Organizatorii vor încerca să introducă Târgoviştea în Cartea Recordurilor. Mămici şi tătici, alături de copiii lor aflaţi în cărucioare, se vor prinde într-o horă mare duminică, începând cu ora 10.00, în Piaţa Mihai Viteazul, în încercarea de a ajunge în Guiness Book.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite