Targoviste: Nervi întinşi la maxim din cauza zăpezii! 9 drumuri judeţene sunt blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coşmarul a continuat pentru şoferii care s-au încumetat să plece, ieri, de acasă. Drumarii au făcut cu greu faţa zăpezii aşa că 9 drumuri judeţene sunt închise la ora actuală.

Este vorba de DJ 722 Brăteştii de Jos - Văcăreşti, DJ 611 Petreşti - Şelaru, DJ 711 D Lunguleţu - Poiana, DJ 701 Odobeşti - Zidurile, DJ 410 Costeşti Vale -Mogoşani, DJ 720 A Adânca - Finta, DJ 701 Moara Nouă - Titu, DJ 701 Glod - Corbii Mari şi DJ 711 A Pitaru - Potlogi.

Noaptea trecută, s-a acţionat cu 77 de utilaje de deszăpezire şi au fost răspândite 47 tone de material antiderapant şi 24 t de apă sărată.

Astăzi scăpăm de codul galben


Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să evite deplasările în sudul judeţului, dacă nu este absolut necesar, şi să nu plece la drum cu autoturismele neechipate corespunzător pentru iarnă. Judeţul Dâmboviţa se află sub atenţionare meteorologică cod galben până astăzi, la ora 20,00.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite