Târgovişte: Maria Tufeanu cântă muzică bulgărească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Maria Tufeanu cântă muzică bulgărească
Târgovişte: Maria Tufeanu cântă muzică bulgărească

În 1984, după terminarea liceului, Maria Tufeanu a intrat în ansamblul folcloric al învățământului, ocazie cu care a studiat coregrafie și repertoriu vocal pentru fiecare zonă etnografică a țării. „Plecam în turnee în străinătate cu 7-8 rânduri de costume și cred că aceea a fost perioada în care m-am îndrăgostit de folclor", își amintește profesoara.

Bosilce, busuiocelul

În aceeași perioadă, Maria Tufeanu și-a început activitatea ca învățător la școala numărul 3 din Târgoviște, școala din cartierul de bulgari. „Am înființat încă de atunci un ansamblu folcloric al școlii, dar în perioada comunistă nu-i puteam îmbrăca pe copii în costumele lor populare și nici nu cântam folclor bulgăresc".

Abia în 1999, când bulgarii și-au făcut o asociație culturală, Maria Tufeanu a fost rugată să reprezinte comunitatea de bulgari la un festival la Băilești și de atunci a apărut ansamblul folcloric „Bosilce" (Busuiocelul). Cu acest ansamblu, profesoara a participat la numeroase evenimente de gen la București, la Sighișoara în cadrul festivalului „Proetnica", la Bechet, dar și în Bulgaria la Ruse, Varna sau Albena.

„Anul trecut, la sfârșitul lunii octombrie, am câștigat la Varna, premiul pentru interpretarea cântecului bulgăresc tradițional cu o baladă culeasă de la o femeie foarte bătrână, Maria Toma, din localitatea dâmbovițeană Băleni, tot un sat de bulgari", spune Maria Tufeanu.

A scris o carte despre bulgarii din Târgoviște

Profesoara, care acum predă de la Școala de Arte a scris și o carte legată de comunitatea de bulgari din Târgoviște, care se numește „Cartierul bulgăresc al Târgoviștei". În paginile acestei lucrări se face referire la istorie, tradiții, obiceiuri, port și repertoriu muzical.

„Este rodul unei munci de 6 ani. Cartea este editată în 2006, dar acum am material pentru a scrie o carte dublă ca și volum față de prima, pentru că acea carte a constituit un început de drum și o deschidere a locuitorilor din cartierul bulgăresc față de mine. La vremea primei cărți, oamenii mi-au încredințat foarte greu câteva documente și fotografii de familie pentru că nu au înțeles ce voi face cu ele", spune Maria Tufeanu, care în cartea sa explică și cea mai importantă dintre confuziile care se fac, în Dâmbovița legat de bulgari. Locuitorii de etnie bulgară sunt numiți sârbi și foarte puțini știu că acești oameni provin de fapt de la sud de Dunăre. „Pe la 1830, după tratatul de la Adrianopol, un număr foarte mare de locuitori ai Bulgariei au trecut în România și la granițe spuneau că sunt sârbi, pentru că aceștia erau un popor liber. Le era teamă să nu fie întorși din drum", explică Maria Tufeanu.

Întrebări și răspunsuri:

Cum i-ați caracteriza pe etnicii bulgari din Dâmbovița?
Eu îi admir pentru un lucru. Iubesc atât de mult munca și pământul încât în ceea ce privește acumulările materiale, îi depășesc de cele mai multe ori pe români. Sunt consecvenți în a strânge. Dacă un român are un teren agricol la marginea orașului îl vinde imediat, în timp ce ei nu ar face niciodată asta. În plus, comunitățile lor sunt foarte unite. Până nu de mult nu prea existau căsătorii mixte, acestea au fost acceptate foarte greu.

Ce părere aveți despre muzica populară din zilele noastre?
Acesta nu este folclor. Ne batem joc de țăranul român și de satul românesc. Îi dăm omului să consume niște producții foarte slabe. Acest gen de muzică va face foarte mult rău folclorului autentic.

Ce-i place:
Îmi place foarte mult să călătoresc, să-mi petrec timpul alături de cei dragi. Mi-ar plăcea foarte mult să am confortul necesar pentru a sta tot timpul să mă documentez și să scriu.

Ce nu-i place:
Nu-mi place hoția. Nu-mi place că promovăm manageri care niciodată nu au făcut un lucru de calitate. În ceea ce privește folclorul, mă enervează că apar la televizor nonvalori. Persoane care se îmbracă în cămăși de mătase cu colțișori croșetați și au pretenția că promovează folclorul autentic.

Profil:
Nume: Maria Tufeanu
Data nașterii: 20 iulie 1960, Târgovişte
Stare Civila: divorțată
Studii: Liceul Pedagogic, Colegiul de institutori secția educație muzicală, Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Valahia", doctorand în Etno-muzicologie, la Universitatea Națională de Muzică din București

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite