Târgovişte: A început sezonul grevelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: A început sezonul grevelor
Târgovişte: A început sezonul grevelor

Noua lege de salarizare dar şi problemele din sănătate, învăţământ şi administraţie publică i-au făcut pe sindicalişti să ia măsuri extreme. Aceştia au întrerupt astăzi munca ore întregi.

Profesorii din toată ţara au dat astăzi o lecţie guvernării. Greva generală de avertisment a avut ca scop modificarea legii unice de salarizare. În Dâmboviţa, profesorii au venit la şcoală încă de dimineaţă la şcoli şi licee dar  nu pentru a preda sau asculta elevii.

„Toţi membrii de sindicat sunt în grevă, în jur de 6.700. Ei fac grevă generală la locul de muncă”, a declarat Marius Popescu, purtătorul de cuvânt al sindicatului Liber Independent din Învăţământ. Elevii care au venit totuşi la cursuri, deşi ştiau că pot sta acasă, au stat în clasele lor, supravegheaţi de profesori, fără a parcurge însă nicio materie. „Elevii care au venit la cursuri sunt supravegheaţi de profesori. Cei care nu au venit nu vor avea trecută absenţă”, a completat Marius Popescu. Profesorii sunt printre singurii sindicalişti care au ţinut greva pe tot programul de muncă de astăzi.

Şi funcţionarii publici sunt nemulţumiţi de legea unică de salarizare şi au participat le greva generală în număr mare. Toţi cei 2.000 de funcţionari din administraţia publică dâmboviţeană care sunt membri de sindicat au participat astăzi la acţiunea de protest. „Au intrat în grevă în totalitate instituţiile respective, cele deconcentrate din administraţia publică şi cele din primării”, a declarat Ion Oproiu, reprezentantul Sindicatului Independent al Funcționarilor Publici Dâmbovița.

Pentru a nu da peste cap tot sistemul de lucru cu publicul, instituţiile nu fac grevă în toate cele opt ore de program. Foarte multe instituţii şi-au stabilit două-trei ore de grevă. “Casa de Asigurări de Sănătate are grevă între 10.00 şi 12.00, cei din sănătate între 9.00 şi 12.00, alte sindicate au ales intervalele 8.00-10.00 sau 12.00-14.00, în funcţie de deciziile care s-au luat în fiecare sindicat”, a adăugat Ion Oproiu.

Doctorii şi asistenţii în grevă până la 12.00

1.550 de sindicalişti de la Sanitas au participat la grevă la nivelul judeţului Dâmboviţa, o treime dintre angajaţi neparticipând la acţiune pentru a asigura urgenţele medicale din spitale. Şi sindicatul medicilor a aderat la mişcarea de protest, 250 de doctori intrând azi în grevă.  “În total în sănătate sunt în grevă, la nivelul judeţului, 1800 oameni. Greva noastră se desfăşoară de la 9.00 la 12.00 pentru că nu vrem să dăm peste cap activitatea. Vrem să se înţeleagă că nu e vorba doar de salariu ci şi de finanţarea sistemului sanitar, că nu sunt materiale necesare pentru desfăşurarea activităţii”, a declarat Claudiu Barbu, preşedintele Sanitas Dâmboviţa.

Următorul pas pentru bugetari, în cazul în care legea unică de salarizare nu va fi modificată, va fi făcut miercuri, pe 7 octombrie, cân sindicaliştii vor organiza un miting la Bucureşti. Sindicatul funcţionarilor publici din Dâmboviţa va pleca atunci în capitală cu două autocare. Celelealte sindicate vor urma exemplul iar dâmboviţenii vor participa, alături de colegii lor din toată ţara, la mitingul de poimâine.

În 2010, majorarea salariilor, a soldelor şi indemnizaţiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei pe lună, după cum prevede proiectul final al Legii unice a salarizării. În aceste condiţii, salariile care depăşesc acest nivel urmează să fie îngheţate. Tot conform legii de salarizare, medicul stagiar va avea doar 1,9 salarii minime iar un profesor cu gradul II debutant va avea coeficienţi între 1,65-2,15 salarii minime pe economie, salariul minim fiind pentru 2010 de 705 lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite